
Milioane de români au plecat peste granițe în anii recenți, din țara în care acum aproape fiecare dintre noi avem pe câteva cineva din familie sau un prieten drag instalat departe de casă.
Conform statisticilor oficiale, doar în perioada 2008-2022 s-au înregistrat 3,16 milioane de emigranți. Unii au plecat ca să își găsească de lucru și să le asigure un trai mai bun celor rămași acasă, unii au plecat la studii, unii doar acolo au găsit oportunitățile profesionale pentru care s-au pregătit o viață. Cum rămâne însă cu partea cealaltă a poveștii? Se mai întorc (unii dintre) românii plecați? Având și o serie de exemple punctuale în jur și aproape de noi, am vrut să vedem cum arată tabloul mai larg, cu datele oficiale disponibile și cu câteva povești personale, care să ne arate de ce se întorc cei care aleg să o facă. Foarte pe scurt: în fiecare relatare vorbim de “acasă” și de familie. Facem totuși mențiunea că datele statistice oficiale disponibile au o serie de lacune, după cum spun specialiștii și că, deși există multe exemple de români care se întorc, se și pleacă în continuare
Conform datelor transmise de Institutul Național de Statistică (INS) la solicitarea Economedia, numărul cetățenilor români care au revenit în țară a variat în anii recenți, cu un vârf atins în 2022. Astfel, în 2017 numărul de cetățeni români reîntorși a fost de 146.315, în 2018 a scăzut ușor, la 141.289, anul următor a crescut la 161.286, în 2020 a ajuns la 114.469, iar în 2021: a crescut din nou, până la 149.513, iar în 2022 a atins un maxim de 190.205, dintr-un total de 293024.
Reprezentanții INS precizează că statisticile oficiale privind imigrația nu sunt construite pe baze de date la nivel individual; astfel, se cunoaște numărul total al românilor reîntorși, dar nu și țara din care aceștia vin; la nivel de țară de proveniență se cunoaște numărul total al imigranților”, au precizat reprezentanții INS.
Specialistul în demografie Vasile Ghețău menționează că migrația de retur a românilor stabiliți în ani anteriori în țări dezvoltate din Europa domină tabloul imigrației.
“Imigrația în România se referă în datele INS la persoanele care și-au schimbat reședința obișnuită din alte țări în România în anii respectivi, însemnând imigrație cu o durată de cel puțin 12 luni potrivit standardelor Eurostat. În ansamblul imigranților din cei 6 ani (2017-2022) ponderea românilor este în mod firesc net dominantă, apropiată de 80%”, spune Ghețău. Valorile mai mici din anii 2021 și 2022 provin din creșteri apreciabile ale numărului de imigranți din Moldova în anul 2021 și din Ucraina în anul 2022.
Acesta a subliniat că se face simțită în măsură crescândă mărimea imigrației pentru muncă din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, Pakistan, componentă ce ar urma să-și continue ascensiunea în contextul crizei de forță de muncă autohtonă și solicitărilor agenților economici.
Conform unei analize făcute de specialist conform datelor statistice disponibile, numărul total al imigranților în anii 2017-2022 a fost de 1.185.620 persoane, iar cetățenii români reîntorși au reprezentat 76% (901.000).
Detalii aici.
Sursa: economedia.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !