
Dr. Dan Grigorescu, șeful secției Chirurgie plastică și reconstructivă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, a făcut o paralelă între finanțarea per capita în cazul unui parlamentar la un partid fantomă și un pacient ars, care necesită un tratament deosebit.
„Deci pentru patru parlamentari aglutinați într-un partiduleț de care 99,9999% dintre români nu a auzit măcar (Forța Națională – cu Meleșcanu președinte), guvernul a dispus, prin derogare de la legea AEP, alocarea de la Bugetul țării a sumei lunare de 105.283,19 lei, adică 1.263.405,25 lei pe întreg anul 2020”, notează medicul brașovean.
Asta în timp ce, pentru întreg anul care tocmai a trecut, în cadrul programului național pentru arși (AP ARSURI), pentru Unitatea Funcțională de Arși de la Brașov a fost oferită suma de (nici mai mult nici mai puțin decât) 133.000 de lei. Sumă care a trebuit împărțită pentru cei 158 de arși internați și tratați în decursul a 2743 de zile de spitalizare.
„Corect, nu? Cum să nu fie, când, în timp ce fiecărui parlamentar îi este destinată suma zilnică de 877,35 lei, cea alocată zilnic pacienților arși s-a ridicat la astronomica valoare de 48,54 lei, destinată fiind să acopere cheltuielile specifice tratamentului lor. Și astea sunt cifre raportate la cea mai mică formațiune politică din Parlament! Reformă în sănătate, spuneați? Atunci ajutați arșii măcar la nivel de parlamentar sănătos. Că puteți!”, face ape medicul Dan Grigorescu către autoritățile centrale.