Economie

ANAF a prelungit termenul de depunere a Declarației unice

Gabriela Bunghez

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează contribuabilii că termenul de depunere a Declarației unice s-a prelungit cu peste două luni.

Inițial, depunerea Declarației unice ar fi trebuit făcută până în 15 martie, iar ANAF a prelungit termenul de depunere până la data de 25 mai.

Declarația unică este folosită pentru declararea impozitului pe veniturile realizate și a contribuțiilor sociale datorate pe anul 2019, cât și pentru estimarea obligațiilor datorate pentru anul 2020.

Declarația unică se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formã de asociere, venituri/pierderi din România, din: activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cu excepția contribuabililor pentru care impozitul se reține la sursă, cedarea folosinþei bunurilor, activități agricole, piscicultură și/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare, precum și venituri din alte surse (de exemplu: câștiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanță).

Declarația unică se depune și de către persoanele fizice rezidente care realizeazã venituri din străinătate, supuse impozitării în România (de exemplu: venituri din activități independente, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, piscicultură, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, câștiguri din transferul titlurilor de valoare etc.).

Declarația unică se depune astfel:

            a)  în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poștã, cu confirmare de primire (data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz)

            b) prin mijloace electronice de transmitere la distanþã, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

  • prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV);
  • pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Pentru completarea și depunerea declarației unice, contribuabilii pot solicita asistență telefonicã, în domeniul fiscal sau IT, la numărul 0314039160, sau la sediul unităților fiscale pentru completarea și depunerea declarației, inclusiv online, utilizând calculatoarele puse la dispoziția contribuabililor în acest scop.