Pe 9 decembrie, oamenii comunităților de altădată participau la practici, considerate de unii magice, iar de alții simple superstiții. Toate aveau ca scop asigurarea sporului necesar în muncile curente. Tot acum, pe stil vechi, avea loc solstițiul de iarnă, iar ”soarele se întorcea spre vară”, era un important reper pentru măsurarea timpului calendaristic.
Fiind considerată o zi a începutului, existau numeroase practici magice pentru asigurarea sporului în gospodărie. Nu se dormea în această zi, crezându-se că nu te mai sculai din somn.
În această zi e bine de început tot lucrul, că merge cu spor. În ziua aceasta se deapănă tort, fire toarse de cânepă sau in, pe sită și se face călepaș, legătură de fire textile înfășurate în formă de colac, se spală bine și se sfințește și apoi se face din el o biciușcă. Aceasta e bună când încep fetele la stative, război de țesut,, să o lege la mână, că lucrează cu plăcere și spor; apoi e bună să mâie vaca cu ea, când merge la junc, să nu meargă de multe ori.
Fetele și femeile se scoală dis-de-dimineață și încep o mulțime de lucruri, înainte de a răsări soarele, ca să le crească fiecare lucru ce-l vor începe peste an, precum crește ziua de la această sărbătoare încolo, căci de la această zi „soarele se dă înapoi spre vară”, mărindu-se ziua atât de mult, „cât sare cocoșul din prag”.
Prin unele părți se spune că de la Ana Zacetenia și până la Sfântul Spiridon, ziua și noaptea stau pe loc și că numai de la această dată înainte, începe ziua să se mărească cu câte puțin.
Sursa text: Tudor Pamfile – Sărbătorile la români. Sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului. Studiu etnografic (București, 1913)
Sursa foto:pexel
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!