Deputatul umanist Ana Loredana Predescu a declata că România are nevoie de o lege pentru a veni în spijinul familiilor militarilor căzuți la datorie.
Deputatul umanist Ana Loredana Predescu a participat la ceremonia oficială de comemorare a
militarilor americani căzuți la datorie, ce a avut loc în Arlington, Virginia, în prezența celor mai
înalți oficiali ai SUA, președintele Joe Biden, vicepreședintele Kamala Harris și secretarul
american al Apărării Lloyd J. Austin III., Bonnie Carroll, Președintele fondator al Fundației
Internaționale TAPS – Tragedy Assistance Program for Survivors și două dintre soțiile militarilor
români care și-au pierdut viața în teatrele de operații.
„Am fost onorată să fiu invitată, în calitate de membru fondator și ambasador al TAPS România la
un eveniment solemn, o ceremonie plină de emoție și virtute dedicată memoriei soldaților căzuți
în teatrele de operații.
Și România are eroii săi, văduvele sale și familii îndurerate care păstrează vie flacăra sacrificiului
acestora ca parte a angajamentului pe care România îl are ca țară membră NATO. De aceea
cred că trebuie să ne schimbăm mentalitatea și să începem să apreciem sacrificiul acestora
pentru că, indiferent dacă ești român sau american, tragedia este aceeași pentru familie.
Și pentru că educația este încă subiectul fierbinte al acestor zile, noi, cetățenii, dar mai ales copiii
noștri trebuie să învățăm să ne prețuim eroii.
Putem realiza acest lucru sprijinind familiile acestora și acordându-le respectul cuvenit, așa cum poporul american dar, mai ales autoritățile și președintele știu să o facă.
Din nefericire, la noi, sprijinul acordat familiilor veteranilor și eroilor căzuți la datorie este doar un
capitol dintr-o lege, iar drepturile acordate, insuficiente. De aceea, la revenirea din această vizită,
împreună cu Fundația TAPS România, vom contura o lege dedicată drepturilor acestora, inclusiv
pentru familiile pompierilor și ale polițiștilor căzuți la datorie, așa cum Polonia a adoptat recent„, a explicat Ana Loredana Predescu.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI