Eveniment

Amețit bine, un adolescent a spart un geam și a ajuns la spital cu venele tăiate

Gabriela Bunghez

Un tânăr, în vârstă de 17 ani, din comuna Părău, aflat în stare avansată de ebrietate, a juns la spital, după ce a lovit cu mâna, fereastra de la ușa casei unde locuiește și și-a tăiat venele.

„La data de 09.11.2018, în jurul orelor 16.30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au fost sesizați telefonic prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană din comuna Părău și-a tăiat venele și sângerează. Echipa operativă s-a deplasat la fața locului și a constatat faptul că un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Părău, aflat în stare avansată de ebrietate, a lovit cu mâna, fără niciun motiv, geamul de la ușa imobilului unde locuiește, geam care l-a tăiat în zona antebrațului drept”, a declarat, pentru fagarasultau.ro, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef Gabriela Dinu.

Adolescentul a fost transportat de ambulanță la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.