Amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții și directorii de școli care refuză să semneze Contractul educațional

Amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții și directorii de școli care refuză să semneze Contractul educațional

Participarea la ședințele cu părinții și ținuta decentă a copilului la școală se vor număra printre obligațiile părinților și reprezentanților legali, conform viitorului Contract educațional, prezentat în proiectul noului Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), pus în consultare, miercuri, de Ministerul Educației, scrie Edupedu.ro. Proiectul prevede o serie de obligații noi pentru părinți și unitățile de învățământ, inclusiv unele ce țin de supravegherea audio-video a elevilor, dar și amenzi pentru refuzul părinților și al directorilor de a semna Contractul educațional. Printre obligațiile părinților figurează și aceea de a-și „exprima acordul cu privire la prelucrarea datelor personale ale copilului/elevului minor”, acord ce reprezintă un drept, nu o obligație a persoanelor.

Alte articole:   România, victorie clară în Liga Națiunilor: 3-0 în Kosovo

Iar nerespectarea obligațiilor asumate de către părinți prin contractul educațional nu mai este verificată, ca până acum, de comitetele de părinți, ci trece, generic, în sarcina inspectoratelor școlare.

În ceea ce privește amenzile sporite pe care le propune, proiectul de Contract educațional prevede că refuzul semnării contractului educațional atât de către părinte sau reprezentantul legal, cât și de către directorul unității de învățământ reprezintă contravenție și se sancționează cu amenzi între 1.000 și 5.000 de lei – sau, în cazul directorilor, cu prestarea unei activități în folosul comunității.

Sursa: g4media.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   VIDEO Ce a declarat Mircea Lucescu după debutul perfect de la echipa națională

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate