Eveniment

Amenzi în cascadă pe DN1: Aproape 50 de șoferi vitezomani sancţionaţi într-o acţiune de 4 ore

Gabriela Bunghez

Aproape 50 de conducători auto care au depăşit limitele legale de viteză au fost sancţionaţi de poliţiştii rutieri în cadrul unor ample acţiuni de control pe DN 1, în sistem „cascadă”, ce a avut ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, precum și pentru asigurarea unui climat optim de siguranță rutieră.

Luni, 9 august 2021, în intervalul orar 15.00 – 19.00, polițiști rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat o acțiune pe DN1, în sistem CASCADĂ, ce a avut ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto, care încalcă regimul legal de viteză, precum și pentru asigurarea unui climat optim de siguranță rutieră.

În cadrul acțiunii au fost folosite 2 cinemometre TruCam, 3 aparate Autovision, precum și aparatele DrugTest și alcooltest.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 49 sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 21.300 lei.

De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice 5 permise de conducere, dintre acestea 2 fiind reținute pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 3 reținute pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.

IPJ Brașov reamintește faptul că, scopul tuturor activităților desfășurate de către polițiștii brașoveni nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!