Eveniment

Amenzi de peste 3.000 de lei, date în Braşov celor care nu au curățat trotuarele de zăpadă

Gabriela Bunghez

Poliția Locală Brașov a început miercuri, controale în oraș după ninsorile din ultimele ore, verificând dacă brașovenii respectă obligația de a curăța zăpada și gheața din fața imobilelor şi au aplicat primele amenzi. Reprezentanții instituției subliniază că vor continua să monitorizeze situația.

Amenzi în valoare de 3.200 de lei, în câteva ore

Miercuri dimineaţa, polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare totală de 3.200 lei pentru încălcarea prevederilor actului normativ menționat în ceea ce privește îndepărtarea zăpezii și a gheții de pe domeniul public.

Ce amenzi riscă cei care nu curăţă gheaţa sau zăpada

Poliţia Locală Braşov, reaminteşte că, potrivit HCL nr. 249/2024, nerespectarea obligației de a curăța zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiți sau vă desfășurați activitatea, precum și din locurile de parcare pe care le aveți în folosință pe domeniul public, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 800 – 1.600 lei pentru persoane fizice și între 1.600 – 2.500 lei pentru persoane juridice.

De asemenea, pentru neîndepărtarea țurțurilor formați la nivelul acoperișurilor și jgheaburilor clădirilor, HCL nr. 61/2021 prevede sancțiuni cu amendă între 1.000 – 2.500 lei.

„Întrucât prognoza meteo anunță ninsori și temperaturi scăzute și în zilele următoare, revenim cu recomandarea de a interveni în timp util pentru curățarea zăpezii și gheții, de a preveni formarea țurțurilor și de a asigura condiții sigure pentru circulația pe drumurile publice„, transmite Poliţia Locală Braşov.