Amenzi de circulație mai mari, de la 1 ianuarie 2025. Noul an aduce şi modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative
Conducătorii auto vor avea parte de schimbări importante de la 1 ianuarie 2025, când vor intra în vigoare noi reglementări care vizează aspecte legislative și administrative.
Drepturi pentru șoferii cu permis categoria B
De la 1 ianuarie 2025, șoferii care dețin permis categoria B vor putea conduce motociclete, însă trebuie să îndeplinească anumite condiții, notează antena3.ro.
Să aibă peste 24 de ani și să dețină permis de conducere categoria B de cel puțin 2 ani. Acesta trebuie să facă dovada că a absolvit un curs de instruire de minimum 10 ore în cadrul unei şcoli autorizate de conducere pentru vehiculele din categoria A.
Motocicleta trebuie să fie dotată cu o cutie automată și să aibă o capacitate ciclindrică de maximum 125 cmc.
Totodată, candidații care susțin examenul auto nu vor mai fi obligați să dea proba teoretică doar în orașul de reședință. Examenul poate fi susținut în orice oraș din țară, o schimbare menită să simplifice procesul pentru solicitanți.
Amenzi de circulaţie mai mari
Punctul de amendă, care reprezintă 5% din salariul minim pe economie, va fi recalculat în funcție de noul salariu de bază care intră în vigoare la începutul anului. Șoferii care încalcă legislația rutieră vor plăti sume mai mari pentru contravenții.
Concret, punctul de amendă va ajunge la 202 lei.
Noua sa valoare va reflecta noul salariu minim brut de 4.050 de lei.
Notificări pentru expirarea permisului
Pentru a evita situațiile în care permisul expiră fără ca șoferii să observe, aceștia pot solicita notificări prin email sau SMS. Acest serviciu vine în sprijinul celor care doresc să fie informați din timp pentru a-și reînnoi documentele.
Amenzi pentru camerele de bord
Camerele de bord ar putea deveni un instrument de sancționare. Dacă șoferii sunt surprinși încălcând regulile de circulație, autoritățile ar putea utiliza aceste înregistrări ca probe.
Certificat RAR obligatoriu la vânzarea mașinilor
Certificatul RAR Auto-Pass va fi necesar pentru tranzacțiile auto. Acesta include informații detaliate despre istoricul vehiculului, oferind mai multă transparență cumpărătorilor.
Evaluări psihologice
Șoferii depistați cu simptome care ar putea afecta condusul vor putea fi supuși unei evaluări psihologice obligatorii. Această măsură este menită să crească siguranța rutieră.
Modificări la roviniete și reguli antidrog/alcool
Perioadele de valabilitae ale rovinietelor se vor modifica din primăvara 2025.
Șoferii care refuză testele rapide antidrog sau de alcool își pot primi permisul înapoi în 72 de ore dacă rezultatele de la IML nu confirmă consumul, potrivit antena3.ro.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!