Amenzi de 1,5 milioane de euro pe lună pentru depozitele de deşeuri din Braşov

Amenzi de 1,5 milioane de euro pe lună pentru depozitele de deşeuri din Braşov

Judeţul Braşov riscă să plătească amenzi de 1,5 milioane de euro pe lună pentru că nu a închis rampele de gunoi de la  Râşnov, Făgăraş, Codlea, Victoria şi Săcele.

La cele trei depozite de deşeuri de la Făgăraş, Rupea şi Rîşnov s-a sistat depunerea de deşeuri încă din 2009.

Ulterior, au apărut informaţii şi fotografii care au demonstrat că, cel puţin la Făgăraş, chiar şi un operator de salubrizare încă mai depozita gunoi la depozitul unde oficial se sistase depunerea. Pînă acum s-a intervenit doar cu avertismente din partea autorităţilor de mediu sau a administraţiei judeţene, scrie monitorulexpres.ro.

În anul 2010, Consiliul Judeţean a semnat cu Ministerul Mediului un contract pentru implementarea Master Planului pentru judeţul Braşov privind gestionarea integrată a deşeurilor încă din anul 2010. Proiectul ar fi urmat să fie finanţat prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu 2007-2013, valoarea totală a acestuia fiind de 176 de milioane de euro, din care aproximativ 166,5 milioane de euro nerambursabili, lider de proiect fiind Consiliul Judeţean Braşov, însă nu a fost cheltuit nici un euro.

Alte articole:   Programul Festivalului „Spiritul Iernii” din Feldioara a ajuns la a XII-a ediție

În forma iniţială, Master Planul pentru judeţul Braşov prevedea realizarea unor staţii de transfer şi de sortare, închiderea mai multor depozite municipale neconforme, în care s-a sistat depozitarea în 2009, dar şi realizarea, la Tărlungeni, a unei instalaţii de valorificare energetică a deşeurilor, proiectată pentru a procesa 156.000 tone de deşeuri pe an, investiţia fiind estimată la 148 de milioane de euro.

Ținând cont că nu s-a realizat nimic din ce presupinea acest master plan de gestionare a deșeurilor, din luna iunie, judeţul Braşov riscă să plătească amenzi de 1,5 milioane de euro pe lună.

Câteva dintre primăriile din judeţ au inclus pe listele de investiţii trimise la Consiliul Judeţean şi lucrări de închidere a depozitelor de deşeuri. Astfel, Primăria Săcele a estimat că pentru astfel de lucrări are nevoie de 7.950 mii lei. Pentru închiderea depozitului de deşeuri, la Râşnov ar fi nevoie de 5.262 mii lei, iar pentru lucrări similare la cea de la Făgăraş, suma necesară efectuării lucrărilor se ridică la 1.114 mii lei.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate