Un șofer, din Covasna s-a ales cu dosar penal și amendă după ce a provocat un accident, duminică, în parcarea mall-ului Coresi.
Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, nu a acordat prioritate la ieșirea din parcarea Coresi Shopping Resort și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Brașov. În urma accidentului două persoane au fost rănite: o femeie de 38 de ani, pasageră în autoturismul acroşat, şi o fetiţă de 8 ani, fiica şoferului vinovat.
În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că șoferul care a provocat accidentul avea o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, drept urmare acesta a fost sancționat.
Mai mult, polițiștii i-au deschis și un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât au rezultat două victime.