Ambasadorul SUA în România, Hans G. Klemm, va veni sâmbătă, 8 iunie la Făgăraș, unde va participa la cea de-a șasea ediție a competiției Bikeathon Țara Făgărașului.
Excelența Sa va da startul cursei de 4 km pentru utilizatorii de scaune rulante și hand-bike și cursei populare de 10 km.
Ambasadorul vine împreună cu Board-ul Romanian-American Foundation, iar 10 reprezentanți ai Romanian-American Foundation vor participa la cursa populară.
Cel mai mare concurs caritabil cu biciclete din județul nostru, Bikeathon Țara Făgărașului ia startul pe 8 iunie în fața Cetății Făgăraș, de la ora 9:00.
Peste 1.000 de bicicliști vor pedala pentru a susține cele 14 proiecte comunitare, iar organizatorii speră să se strângă peste 200.000 de lei, informează Salut Făgăraș.
Programul complet al evenimentului
