După ce Curtea de Apel Braşov dat o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care Klaus Iohanis a pierdut o casă din Sibiu, preşedintele a făcut recurs în anulare. Procesul a început astăzi, tot la Curtea de Apel, dar cu o amânare.
„Instanța a dat termen în acest dosar pentru data de 25 ianuarie 2016, pentru că nu a fost îndeplinită procedura de citare a unor persoane implicate în dosar și nu a fost primită motivarea pentru care s-a depus Contestația în anulare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Curții de Apel Brașov, judecătoarea Mirela Șerban.
Familia primarului Klaus Johannis a pierdut definitiv imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu, nr 29. În 2014, Tribunalului Braşov a anulat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din centrul Sibiului, iar recursul formulat de familia primarului nu a fost admis de Curtea de Apel Braşov care a menţinut sentinţa Tribunalului „Constată nule motivele de recurs formulate de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner prin memoriul de recurs din 03.09.2015 împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov“, se arată în decizia Curţii de Apel Braşov.
Klaus Iohannis nu a acceptat ideea că a pierdut, motiv pentru care preşedintele României a apelat la Casa de avocatură Muşat şi Asociaţii şi a făcut, în data de 27 noiembrie 2015, fără prea multă vâlvă, o contestaţie în anulare împotriva unei decizii definitive şi irevocabile. Este vorba despre o cale extraordinară de atac, având în vedere că sentinţa prin care a pierdut casa este definitivă şi irevocabilă. Primul termen în dosar a fost astăzi, dar magistraţii au amânat casa.