Alpin Film Festival, cel mai mare festival internaţional din România dedicat filmului şi culturii montane, revine între 21 şi 27 septembrie 2026 la Braşov, Râşnov şi Buşteni.
Alpin Film Festival 2026, la Brașov, Râșnov și Bușteni
Selecţia oficială a ediţiei 2026 include peste 40 de filme documentare cu tematică montană, venite din peste 18 ţări şi reunite într-o selecţie de colecţie, relatează News.ro.
Programul aduce în faţa publicului titluri care au fost selecţionate şi premiate la cele mai importante festivaluri de gen şi de documentar din lume – Cannes, IDFA, Sheffield DocFest, Visions du Réel, Banff, Trento, Kathmandu sau Bilbao – alături de cele mai spectaculoase producţii româneşti cu tematică montană ale ultimilor doi ani.

Titluri de neratat la Alpin Film Festival 2026
„Iarna de fier” (Iron Winter), producţia australiană regizată de Kasimir Burgess, vine la Braşov direct cu Marele Premiu al Festivalului de la Banff 2025
„Cântecul pădurii” (Le Chant des forêts), semnat de celebrul fotograf şi cineast Vincent Munier, este considerat de critici cel mai bun documentar francez de natură din ultimii 20 de ani.
„Bătrânul Fulger” (Old Man Lightning), regizat de Dawn Kish, este unul dintre cele mai premiate filme de alpinism ale momentului
„Sherpa”, filmul de referinţă al regizoarei Jennifer Peedom, va fi prezentat într-o proiecţie specială realizată în parteneriat cu International Alliance for Mountain Film (IAMF).
Competiţia Românească de film montan la Alpin Film Festival 2026
Secţiunea dedicată producţiilor autohtone aduce anul acesta o serie de titluri excepţionale: „Hoinari prin munţi”, filmul lui Cosmin Dumitrache despre Marlene şi Dinu Mititeanu; „Şona, o poveste scrisă în piatră”, un poem cinematografic din universul pictorului Ştefan Câlţia, regizat de Mircea Gherase; portretele realizate de Ruxandra Hurezeanu ultramaratonistului Tibi Uşeriu şi alpinistului David Neacşu; precum şi „Scăriţa Belişoara” (Dan Curean) şi „Siguranţa pe Via Transilvanica” (Alex Dima).
