Eveniment

Alocaţiile pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2025

Gabriela Bunghez

Cresc alocațiile pentru copii de la 1 ianuarie 2025, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Alocațiile de stat pentru copii vor fi majorate cu 10,4% de la 1 ianuarie 2025, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Ea a precizat că majorarea este aliniată la rata inflației și că se dorește asigurarea unui sprijin financiar mai consistent pentru familii.

Simona Bucura Oprescu a menţionat și noile sume care vor fi acordate după majorare, precizând că acest pas vine în sprijinul familiilor, asigurând un suport financiar mai consistent pentru susținerea copiilor.

Astfel, pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani, alocația va ajunge la 323 de lei lunar, în timp ce pentru copiii cu vârsta sub 2 ani și cei cu dizabilități, alocația va depăși 700 de lei.

„Și alocațiile vor crește din 2025 cu 10,4%, cu inflația. Asta înseamnă că după estimările colegilor noștri, pentru alocațiile copiilor care sunt peste 2 ani vom avea, sper să nu greșesc, o creștere la 323 lei, dar și a celor care sunt sub 2 ani, de asemenea, vom avea o creștere de 10,4%, vom ajunge la 700 și ceva de lei”, a declarat Simona Bucura Oprescu, potrivit Antena3.ro.

Din ianuarie 2023, valoarea alocațiilor de stat pentru copii se indexează anual, automat, cu valoarea anuală a inflației. Asta înseamnă că, de principiu, valoarea alocațiilor pentru copii se majorează anual.

Așadar, alocațiile se majorează în ianuarie cu peste 10%, valoarea inflației anunțate de Institutul Național de Statistică (INS).

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !