Social

Alocațiile pentru copii cresc de 1 martie 2022. Câți bani vor primii copii și ce alte venituri ale românilor se majorează

Sebastian Dan

Începând cu data de 1 martie 2022, alocațiile copiilor din România ar urma să crească, după cum arată Legea 263/2010. Alocațiile, indemnizația pentru creșterea copilului mai mic de 2 ani și venitul minim garantat vor crește cu 5,1%.

În 2022, având în vedere rata inflației, toate veniturile care se raportează la indicele social de referință (ISR) vor fi indexate cu 5.1%.

În fiecare an, valoarea indicatorului de referință se actualizează din oficiu, la data de 1 martie, cu rata inflației din anul precedent.

„Valoarea indicatorului social de referinţă se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. În situaţia în care rata medie anuală a inflaţiei are valoare negativă se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referinţă”,  este textul din Legea 225/2021, publicată în Monitorul Oficial.

ISR este în prezent la valoarea de 500 de lei, fiind la același nivel încă din 2008. Totuși, prin creșterea de la 1 martie 2022, ISR va suferi o serie de modificări, ajungând la suma de 525,5.

Iată cum vor crește veniturile românilor și cu cât se vor majora alocațiile de la 1 martie 2022:

  • 148,7 lei (0,283 ISR) pentru persoana singură;
  • 268 lei (0,510 ISR) pentru familiile formate din două persoane;
  • 375,2 lei (0,714 ISR) pentru familiile formate din trei persoane;
  • 464,5 lei (0,884 ISR) pentru familiile formate din patru persoane;
  • 553,8 lei (1,054 ISR) pentru familiile formate din cinci persoane