Sport

Alin Bondar își prelungește colaborarea cu ACS Transilvania Brașov

Sebastian Dan

Alin Bondar, unul dintre cei mai apreciați antrenori de handbal juvenil din România, își continuă parcursul alături de ACS Transilvania Brașov. După un sezon remarcabil 2024–2025, în care a calificat echipele de junioare 1 și junioare 2 în top 8 național, tehnicianul a semnat prelungirea colaborării cu clubul brașovean.

În Campionatul Național J1, ACS Transilvania s-a clasat pe un onorabil loc șase, demonstrând un handbal modern și competitiv. Urmează Turneul Final J2, o nouă provocare pentru echipa pregătită de Alin Bondar.

Rezultatele excelente se reflectă și în convocările la loturile naționale, jucătoare precum Iulia Nechifor fiind deja incluse în reprezentativa de tineret, deși se află la categoria U17.

Prin prelungirea contractului cu Alin Bondar, ACS Transilvania Brașov transmite un semnal clar: susține performanța, profesionalismul și dezvoltarea tinerelor talente din handbalul feminin românesc.

„Este o onoare să continui munca începută aici, într-un club care investește serios în copii, în valori și în performanță. Am încredere că, împreună, putem construi generații de jucătoare care să facă cinste Brașovului și handbalului românesc”, a declarat Alin Bondar.