Eveniment

Alexandru Rafila: Valul 5, ultimul important. Când ar putea fi reluate nunțile

Gabriela Bunghez

Alexandru Rafila crede că nunțile şi alte tipuri de evenimente, vor putea fi reluate în condiții normale începând din luna mai, însă este posibil să fie păstrate anumite măsuri de siguranţă. Despre valul 5, ministrul Sănătății crede că este „ultimul important din punctul de vedere al sănătății publice”.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus, că el crede că valul 5 al pandemiei „va fi ultimul din punct de vedere al sănătății publice”.

„Mă bucur ca la nivelul CNCAV s-a luat decizia de schimbare a strategiei de vaccinare cu încercarea de a ajunge la categorii vulnerabile, era bine să se întâmple cu mult timp în urmă, dar e bine că se întâmplă şi acum. Important e să trecem de acest val despre care cred eu ca este ultimul important al acestei pandemii”, a declarat ministrul Sănătății.

Întrebat, sâmbătă, despre discuțiile pe care le-a avut cu cei din industria nunților și când ar putea să își programeze oamenii nunțile, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a răspuns că a avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanți ai diverselor industrii, și crede că din luna mai nunţile şi alte tipuri de evenimente se pot relua.

„Am avut discuţii nu numai cu cei din industria nunţilor, am avut foarte multe discuţii în ultima perioadă cu reprezentanţi ai diverselor industrii, fie că discutăm de HORECA, de organizatorii de evenimente. Mă gândesc că nu sunt doar nunţi evenimentele la care asistăm. Din HORECA, din marii retaileri, din industria alimentară şi cred că în luna martie putem avea o discuţie aplicată despre un calendar pe termen mediu măcar, încât să existe predictibilitate. Toată lumea îşi doreşte predictibilitate, nu îşi doreşte o măsură pe care o luăm de azi pe mâine. Cred că în luna martie, când vom avea elemente concrete în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei, putem să stabilim împreună programul. (…) E o opinie personală, acum luaţi-o ca atare – cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua, probabil cu anumite limitări, nu ştiu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elemente de siguranţă care înseamnă o oarecare distanţare sau, în cazul unor evenimente publice, nu neapărat nunţi, utilizarea măştii. La tulpina Omicron este cel mai important element pentru că este o barieră mecanică care previne transmiterea”, a declarat ministrul Sănătăţii, potrivit news.ro.

Ministrul Sănătății a mai spus, sâmbătă, că România va depăși 40.000 de cazuri zilnice, în această săptămână. El a adăugat că, în 10 zile, vom intra pe un trend descrescător al acestui val pandemic

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!