Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat într-o conferință de presă că: ,,Nu putem aplica niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment”.
Evoluţia numărului de persoane care sunt în AT are „o stabilizare, o creştere uşoară”.
„De asta vă spuneam că nu putem să aplicăm niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment, decât când acest indicator al gradului de ocupare a secţiilor de terapie intensivă începe să scadă în mod susţinut. Rămâne să discutăm cu colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, cu alţi specialişti, încât să putem să definim exact parametrii după care să putem să luăm decizii în consecinţă în ceea ce priveşte reluarea diferitelor tipuri de activităţi sau renunţarea la unele dintre restricţii”, a spus ministrul.
Sursa: zf.ro