Politică

Alexandra Crivineanu (PSD): Turismul brașovean se zbate să “trăiască” sub administrația USR

Marian Stoica

Administrația USR de la Brașov, lipsită de viziune și coerență la capitolul turism.

Liderul de grup al consilierilor locali PSD Alexandra Crivineanu atrage atenția că, la mai bine de 1 an și jumătate de mandat, Primarul Coliban împreună cu echipa sa de la Primărie ignoră cu desăvârșire, poate cea mai importantă caracteristică a Brașovului: turismul și dezvoltarea sa.

“Suntem deja obișnuiți cu practica USR-istă a Primarului Coliban, aceea de a se bate cu pumnul în piept în campanie sau în momentele de opoziție, ca mai apoi, totul să fie un fiasco sau doar o goană după imagine. Dacă în campanie ne promitea tuturor un Brașov prosper, cu o strategie de dezvoltare pe toate planurile, inclusiv cu plus valoare la capitolul turism, astăzi, orașul nostru a devenit gri, prăfuit, fiind lipsit pe zi ce trece de obiective atractive pentru turiști.
Suntem norocoși pentru că avem un oraș bine poziționat, în mijlocul naturii, înconjurat de peisaje frumoase, însă actuala administrație nu știe ce să facă cu aceste avantaje.
În fiecare an, în județ ajung peste 1,3 milioane de turiști care tranzitează și Municipiul. Cu toții observăm că administrația USR de la Brașov nu știe să promoveze orașul nostru, cum să atragă turiști care să rămână mai mult de o oră aici. Astăzi, Brașovul a devenit un loc de tranzit, în care vii, bei o cafea și îți continui drumul mai departe.
Domnule Coliban, ce facem cu marile festivaluri mult promise: de muzică, de teatru sau de film? Lipsesc cu desăvârșire! Unde este strategia pentru susținerea și promovarea unor evenimente simbol și brandurilor culturale locale? Când redați brașovenilor și turiștilor Cetățuia?
Unde este turismul cu specific local, gastronomic, unde sunt turiștii ce vizitau orașul nostru?
Ce oferă Brașovul pentru a fi ales destinația anului 2022?

Este îngrijorător că astăzi, Brașovul – ca destinație turistică de sine stătătoare – nu beneficiază de o strategie coerentă de promovare la nivel național, european sau mondial.
Administrația USR trebuie să se trezească la realitate și să salveze un oraș care se zbate, dar care încă nu și-a pierdut reputația!” spune Alexandra Crivineanu.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI