Alexandra Ardelean este curator de artă brașovean, promotor al educației vizual-artistice, cu scopul de a fi o punte de legătură între artă și individ
Muzeele sunt spații unde poți afla mai multe despre tine decât vei crede vreodată. Sunt muzee în care exponatele pare că îți vorbesc, sunt muzee în care simți că nu poți vorbi de teamă să nu trezești tablourile.
Muzeele fac parte din viața unei comunități și așa este firesc să fie. Muzee de artă, istorie, civilizație, etnografie. Brașovul are muzee, doar că numărul lor este mult prea mic pentru câtă istorie adunată are orașul nostru.
De copil luam la pas muzeele, recunosc că nu îndrăzneam să vorbesc decât în șoaptă în muzeu. Așezarea obiectelor, aerul rece și de cele mai multe ori gri, mă inhibau.
Între timp lucrurile s-au schimbat, multe muzee au devenit muzee vii, primitoare, călduroase, cu multe expoziții interactive, cu ateliere pentru cei mici, cu prezentări audio și video care atrag din ce în ce mai mulți vizitatori.
Poate v-ați întrebat cine se află în spatele acestor schimbări. Există oameni, bine pregătiți, cu idei fantastice, idei care au schimbat fața muzeelor în zilele noastre.
Azi vom cunoaște un astfel de om. Numele ei este Alexandra Ardelean, curator de artă. Este promotor al eduatiei vizual-artistice, acel om care promovează minunat Muzeul de Artă din Brașov.
Vă invit în lumea ei, o lume frumoasă, caldă, primitoare.
„Sunt curator de artă și promotor al educației vizual-artistice; scopul meu autodefinit este acela de a fi o punte de legătură între artă și individ.
Mi-am făcut studiile în domeniul arheologiei, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, iar apoi le-am continuat în Suedia, în cadrul unui program excelent de Masterat la Lund University în Arheologie, teorie și practică. Cu toate că am fost adeseori prevenită de condiția omului de cultură din țara noastră, în cea mai mare parte a vieții mele profesionale mi-am câștigat traiul din educația pe care am avut-o și dezvoltat-o: arheologie, istorie și literatură.
Mereu am îmbinat educația formală cu studiul individual și cursuri de dezvoltare profesională. Am jonglat cu toate cunoștințele pe care le-am dobândit, astfel încât rezultatele muncii mele să fie cât mai eficiente și originale.
Sunt condusă de dorința de a găsi un sens propriu al vieții, curiozitatea față de posibilele revelații ale vieții și de ambiția de a face lucrurile la standardele cele mai înalte.
Din anul 2017 mi s-a oferit oportunitatea să lucrez direct cu arta și să colaborez cu artiști români, în cadrul Galeriei de Artă de la Castelul Cantacuzino din Bușteni. Acolo am învățat ce înseamnă să organizezi o expoziție de artă. Cât e de important să exploatezi și să îți accesezi toate resursele și cunoștințele, astfel încât experiența vizitatorului să fie memorabilă și de impact.
Tot acolo am descoperit cât de mare poate să fie influența unui ghid asupra percepției vizitatorilor într-o expoziție de artă, prin felul în care prezintă informațiile, modul în care le face accesibile și adaptate celor care vizionează operele expuse.
Aceste observații mă determină să conștientizez responsabilitatea pe care trebuie să mi-o asum cu fiecare expoziție organizată.
În prezent mă străduiesc să îmi aduc contribuția, pe cât posibil, la promovarea Muzeului de Artă Brașov, la dezvoltarea imaginii sale și la îmbunătățirea ofertei culturale a municipiului. Astfel mă ocup de partea de comunicare a muzeului, relații publice. Organizarea unor evenimente și, cel mai satisfăcător din punct de vedere profesional, organizarea unor expoziții de artă.”
Vă mulțumesc mult!
Bună ziua Alexandra, ne aflăm când luăm acest interviu, într-o locație despre care te rog pe tine să ne spui mai multe lucruri.
Alexandra: Bună ziua. Ne aflăm la expoziția “Magdalena Rădulescu 120 de ani de grație boemă”, iar aici înseamnă și spațiul Rectoratului la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov.
Eu sunt Alexandra Ardelean sunt curator al acestei expoziții și lucrez în prezent la Muzeul de Artă Brașov. Rolul meu este de referent de specialitate și mă ocup de partea de comunicare a muzeului și de relațiile publice.
Ce înseamnă partea de comunicare?
Alexandra: Ce ține de partea online este aproape în totalitate responsabilitatea mea. Eu mă ocup și de comunicate și informații care ajung în mediul public și informații despre cele mai multe din expoziții. Avem și o activitate destul de intensă la nivel de expoziție, dar sunt multe persoane care contribuie la acest aspect.
De unde a pornit această pasiune a ta pentru artă?
Alexandra: E o întrebare foarte dificilă. Lucrurile s-au întâmplat foarte natural. Studiile de specialitate, mă refer la nivelul de licență, le-am urmat în domeniul arheologiei. În perioada liceului, când încercam să îmi aleg o cale, am trecut prin foarte multe opțiuni posibile.
Eu nu am fost printre acele persoane care să fi știut de la bun început ce doresc să facă cu viață lor. Ce meserie vor să aleagă, care este acel talent unic la care se pricep cel mai bine.
Pentru mine istoria artei ar fi fost a doua alegere la nivelul licenței. Totuși am optat pentru partea de arheologie. La acel moment am considerat că deși cultura în general s-ar putea să fie un domeniu dificil, ca profesie, totuși arheologia mi s-a părut puțin mai pragmatică, a avut o componentă practică. Aici m-a influențat foarte mult și aprecierea pe care eu am avut-o față de profesoară mea de istorie din liceu, dna Doina Moje.
Ce face un arheolog?
Alexandra: Un arheolog descoperă trecutul literalmente, îl descoperă cu mâna sa. Este o persoană care este foarte atentă la fiecare dovadă pe care o găsește. Trebuie să aibă un spirit de observație foarte puternic și foarte dezolvat față de fiecare descoperire arheologică în parte. Trebuie să fie selectiv, să înțeleagă ce este important și ce s-ar putea să fie o dovadă falsă. E ca o muncă de detectiv, dar se aplică trecutului. E una dintre pasiunile mele.
Am considerat mereu arheologia ca fiind un domeniu rezervat bărbaților
Alexandra: Chiar dimpotrivă, am fost plăcut surprinsă să văd că sunt multe fete, multe colege la nivelul de licență și cot la cot am lucrat pe șantiere, sunt multe femei care urmează această pasiune.
Care a fost primul șantier arheologic pe care ai lucrat?
Alexandra: Primul șantier a fost la Turda, în practică. La situl arheologic de la Turda am descoperit primele resturi ceramice. Cu o vechime de aproximativ 2000 de ani. La partea de practică am fost pe trei șantiere diferite, ceea ce mi-a dezolvat abilitățile. Arheologia o înveți practicând, nu se poate doar din teorie. Partea de practică îți arată de fapt cu ce lucrezi. După ce am terminat nivelul de licență, mi-am petrecut trei ani pe un șantier la Baia Mare, orașul meu natal.
Ce ai descoperit pe acest șantier?
Alexandra: Toate descoperirile sunt ale echipei. La Baia Mare mi s-a părut că a fost cel mai spectaculos sit arheologic pe care eu am lucrat vreodată. Era foarte foarte bogat. Era și de perioada medievală, ceea ce înseamnă că materialul arheologic este încă într-o stare destul de bună. Am explorat un cimitir foarte mare, trei biserici. Am descoperit un trecut al orașului care nu era foarte bine clarificat.
Perioada analizată a fost între secolele XV și XVII. În perioada de 3 ani cât am lucrat acolo am ajuns la o adâncime destul de mare.
Familia cum a primit această alegere profesională? Nu ai primit răspunsuri de genul “Ce să cauți tu acolo?” sau “Nu se poate trăi din artă”
Alexandra: Fiecare părinte responsabil ar avea aceeași reacție. Părinții mei au văzut toate opțiunile prin care am trecut în perioada liceului. In ceea ce privește astfel de domenii, nu vreau să spun culturale, dar astfel de domenii care nu sunt foarte bine apreciate și valorificate în țara noastră. Mi-au recomandat să încerc să găsesc alternative.
Au propus soluția de a merge la Academia de Poliție. Am avut un trecut care a implicat foarte mult sport și atunci ar fi fost o posibilă meserie. Ceea ce am și luat în considerare. Până la urmă am ales ceva ce a implicat tot această componentă fizică pentru că arheologia este grea.
Spuneai că ai avut mai multe opțiuni în timpul liceului? Care au fost acestea?
Alexandra: Cred că unul dintre primele domenii a fost literatura. M-am gândit să merg către o facultate de litere. In primul rând pentru că stăpâneam destul de bine limba engleză. In al doilea rând în timpul liceului am dezvoltat o pasiune foarte puternică pentru lectură. Am regăsit-o, după o pauză de mulți ani. Aceasta mi-a fost una dintre opțiuni, să merg pe o zonă de literatură. Nu îmi era foarte clar ce urmează să fac mai departe. Întotdeauna am încercat să mă gândesc mai departe de primul pas. Treptat am renunțat la această idee ca specializare.
A urmat că idee Academia de Poliție, dar pe lângă asta s-a discutat în familia mea și despre varianta de a merge la o facultate de sport, am practicat foarte mulți ani tenis de câmp.
Până la urmă am ales într-un timp destul de scurt. A fost o decizie destul de impulsivă dar venită foarte din suflet. Am mers pe partea de istorie. M-a interesat partea practică a istoriei și anume arheologia. In momentul în care am avut de completat fișa de înscriere am oscilat între arheologie și istoria artei.
Ce a urmat după licență?
Alexandra: Aș vrea să menționez că drumul a fost anevoios prin licență și master. Ele nu s-au întâmplat într-un mod fluid. Eu practic după trei ani petrecuți la Cluj, la licență, am avut trei ani de șantier. Trei ani de muncă practică. Și apoi după niște tentinde de a merge înspre partea de literatură și jurnalism am continuat cu masteratul în Suedia. Master de doi ani plini de experiențe care m-au schimbat foarte mult. Mi-au deschis enorm de multe orizonturi, și bineînțeles am explorat și arheologia care se face dincolo de hotare.
În Suedia se pune accent mai mult pe partea practică sau pe teorie?
Alexandra: Noi am început cu trei săptămâni de practică. A fost un gen de practică, atunci ne-am cunoscut. Eram studenți veniți din toată lumea, și am fost puși în situația în care am lucrat împreună din prima zi. A trebuit să ne adaptăm condițiilor, lucrului în echipă, comunicării într-o limba străină de majoritatea și în același timp profesorii ne-au acordat o foarte mare libertate de decizie. Toate deciziile șantierului au fost discutate de către noi și noi cu multe argumente am știut ce urmează să facem mai departe.
Ce situri arheologice se află în Suedia?
Alexandra: În Suedia am lucrat pe două șantiere, unul de perioada vikingă, pentru ei a fost o epocă fierului estimată undeva la secolele VII – IX, o epocă a fierului mult mai târzie decât restul Europei. Acel șantier mi-a dezvăluit foarte multe diferențe dintre culturile care au avut loc pe teritoriul țării noastre și pe teritoriul Suediei, pentru că acolo, odată ce am ajuns la mai puțin de jumătate de metru adâncime, deja am ajuns la un sol steril, care nu a mai conținut niciun element uman, deci acolo stratul de cultură, cum este denumirea, a fost unul mult mai subțire, mai puține secole care s-au succedat pe acea regiune, bineînțeles e limitat și materialul la care ai acces.
Obiectele acelui sit arheologic, este unul dintre cele mai importante situri arheologice ale Suediei, se numește Uppåkra. Se află în zona orașului Lund.
Ce ai găsit acolo, înafară de oseminte?
Alexandra: Acolo nu am găsit oseminte, decât niște resturi ale unor animale. Asta mi-a plăcut foarte mult, pentru că o componentă foarte importantă pentru școlile de arheologie din Suedia este această zona de osteologie pe care ei o studiază la un nivel avansat. O parte dintre colegii mei erau deja specialiști pe acest domeniu pentru că pe asta au început cu nivelul de licență.
Ca obiecte nu au fost foarte spectaculoase. Acolo s-a pus acccentul pe structuri, case, singura chestie mai spectaculoasă, ca să zic așa, a fost un posibil zid, dar era destul de micuț. Nu ai foarte mult timp la dispoziție să descoperi prea mult.
Noi am lucrat doar în două secțiuni care nu aveau o suprafață foarte întinsă. A fost suficient pentru ca noi să descoperim procesul, să înțelegem o parte din stratigrafia locului și să putem face la final un raport despre tot ce a însemnat.
Suedia este o țară foarte deschisă cu cei care vin dinafară.
Am fost plăcut surprinsă că toată lumea vorbea limba engleză, însă dacă ești convins că vrei să rămâi acolo trebuie să te adaptezi acelor condiții, să înveți limba obligatoriu și să îți găsești un loc printre ei.
După Suedia care a fost următorul pas?
Alexandra: Următorul pas a fost să încerc să îmi găsesc un loc prin care să pun în practică toate lucrurile pe care le-am învățat până în acel moment. Am urmărit să îmi găsesc un loc de muncă într-un domeniu cultural. Am știut că nu o să fie foarte multe opțiuni, eram conștientă de acest aspect.
Primul loc de muncă a fost o surpriză, pentru că după câteva luni după întoarcerea în Suedia am ajuns la Bușteni. Am văzut complet întâmplător în urma unui articol foarte interesant, am văzut că cei de la Castelul Catacuzino ar căuta ghid pentru castel și pentru galeria de artă aferentă castelului.
În momentul respectiv a fost o decizie impulsivă, am decis să le trimit un mesaj cu un cv și o scrisoare care să motiveze prezența mea acolo. Era în anul 2017. Ce am scris în acea scrisoare? Nu mai știu bine.
Îmi aduc aminte, chiar și acum mi se pare că ce aș spune în orice moment este că sunt motivată să transmit mai departe iubirea și interesele mele personale față de istorie cultură și artă înspre public și asta nu s-a schimbat de atunci.
A fost una dintre cele mai interesante experiențe pe care le-am avut până atunci, mai întâi pornind chiar de la interviu, la momentul la care am fost chemată, știam că există disponibilitate pentru postul de ghid partea de istorie, ceea ce mi s-a părut rezonabil. Persoana care mi-a luat interviul mi-a spus că ar fi disponibilitate la galeria de artă.
Și că poate m-aș potrivi mai mult acolo. Am zis da, așa este. A fost ceva ce am simțit imediat și nu aș fi îndrăznit să sper că pot lucra la galeria de artă.
Din acel moment nu m-am mai întors, am rămas pe zona artistică.
Dacă aș fi citit înainte ce înseamnă să fii ghid nu cred că aș fi aplicat, sunt o persoană introvertită, timidă, mi-ar fi fost foarte teamă să vorbesc în public, dar în momentul în care am apucat-o pe drumul acesta efectiv am ieșit cu totul din zona mea de confort, nu a fost nimic care să îmi arate că voi ajunge să fac acest lucru.
Cum ai ajuns în Brașov?
Alexandra: E o poveste. La Cantacuzino am stat do ani în care am acumulat foarte multă experiență. A intrat acea experiență în mine, nu ai cum să înveți în mod natural atât de multe lucruri. După un an am început să mă ocup de tot ce ține de galeria de artă, organizarea evenimentelor artistice, expoziții. Tot ce ținea de galerie era în mâinile mele. Între timp cel care urmă să îmi devină soț a venit la Brașov, el lucrând în IT, a reușit să ajungă la o firma din Brașov, și atunci după alți doi ani de stat la distanță, am vrut să încetăm cu toată această distanță.
Și atunci am luat decizia să vin eu la Brașov, doar că la scurt timp după ce eu m-am mutat la Brașov, chiar la începutul anului 2020 a venit pandemia, care deși a schimbat planurile tuturor, mie mi le-a construit, au fost o serie de coincidențe care m-au adus aici unde simt că trebuie să fiu.
Eu chiar cu o săptămâna înainte să se declare pandemia am fost sunată pentru un interviu în domeniul marketing-ului și al copywritting-ului, asta înseamnă scriere de articole, am revenit la partea de scriitură pe care o lăsasem, și partea de marketing de social media.
Firma la care am lucrat a fost una la început de drum, o echipă tânără, foarte deschisă și m-au ajutat să învăț această aparte fără presiuni absurde, a fost un mediu foarte bun de învățare pentru că toată lumea învăța în același timp cu mine. O firmă care a lucrat într-un mod nou, am rămas cu niște obiceiuri foarte bune ca etică de muncă și datorită acelui an petrecut în acel domeniu am reușit să ajung la poziția pe care o am acum la muzeu.
Este o poziție care implică foarte mult comunicarea, partea de scriere este una foarte importantă și partea de marketing care de fapt este tot ce ține de promovare și promovarea instituțiilor de cultură este absolut esențială.
Vrea lumea cultură?
Alexandra: Vrea, dar nu știe că o vrea, în mare parte sunt oameni care nu beneficiază de o pregătire minimă care să le arate că de fapt ceea ce simt ei este o sete de cultură, de cunoaștere, de a face ceva mai mult. Din păcate nu sunt nici eu și nici alții nu suntem deloc mulțumiți de direcția pe care o ia educația în țara noastră, valorile pe care le promovează țara la nivel general nu sunt cele care ar trebui să fie, iar cele cu care ne ocupăm noi sunt promovate într-un mod superficial.
Ce se poate face pentru a aduce lumea spre cultură?
Alexandra: Ce putem face din punct de vedere al omului care lucrează în cultură? Cred că celmai important este să vorbim despre artă, este un subiect pe care majoritatea oamenilor îl evită, în toți anii în care am lucrat direct, în postura de ghid auzi și vezi percepția oamenilor față de artă, față de operele pe care le văd, și aud de foarte multe ori că arta nu e pentru ei, că nu este un domeniu cu care ei rezonează în vreun fel.
Sincer cred că am trecut de perioada în care arta este doar pentru oamenii cu niște resurse financiare puternice. Acum arta este mult mai la îndemâna oamenilor, iar asta mi se pare că inclusiv prin biletele de intrare la muzee se vede acest lucru.
Problema este legătura directă care se face între artă și individ. Din acest punct de vedere am observat că și la nivelul Brașovului sunt foarte multe expoziții de artă dar ce îi lipsește orașului este o universitate de artă, care să ii crească pe artiștii care termină la liceul de arte, un liceu foarte bun Dar dacă ei pleacă mai departe în alte zone, de ce s-ar întoarce. Pentru că nici spațiile de expunere nu sunt deloc generoase, piața de artă e inexistentă în cea mai mare parte.
Ce înseamnă o piață de artă?
Alexandra: Înseamnă să ai consumatori care sunt dispuși să investească în acest lucru, și din ce văd sau din ce știu, orice fel de inițiativă de galerie ar fi încercat să se deschidă din păcate s-a închis imediat. Cumva nu există o legătură care să se facă între consumatorul de artă, mediul economic și produsul artistic propriu-zis.
Să ne imaginăm acum o situație, dacă nu ai lucra în Muzeul de Artă, să spunem că ești un brașovean, cum ai ajuta promovarea artei? Fără pârghiile de acum, cum ai realiza legătura între artă și consumator ca privitor? Cum aducem oamenii în muzeu?
Alexandra: Din perspectiva mea de cetățean al orașului ce aș face eu în primul rând ar fi să merg însoțită în galerii, muzee, expoziții, pentru că o astfel de ieșire s-ar putea să ducă la discuții interesante și oamenii să aibă subiecte de discuții.
Dacă aș fi în situația unei persoane care aș căuta o relație sentimentală, sincer mi-aș duce toate întâlnirile la muzee. Poți să testezi foarte bine o persoană acolo. Nu ajunge, e prea puțin, dar contează, pentru că oamenii care sunt deja consumatori ai muzeelor și ai artei să ii aducă și pe ceilalți pentru că e ceva ce ei iubesc și pot să împărtășească acel ceva cu oamenii dragi.
Pe de altă parte m-aș folosi și de mediul online, pentru că inevitabil este tot un mediu care se propagă și informația reușește să circule, dacă m-aș duce la o expoziție aș posta imediat și pe social media cu imagini din acea expoziție.
Tot pentru a atrage lumea în muzeu, m-am gândit să am și un factor auditiv în expoziții, să nu existe acea liniște apăsătoare de muzeu, să nu fie lumea inhibată, dacă îi aud pe oameni că șoptesc și vorbesc abia să se audă nu e o senzație prea plăcută, eu vreau ca oamenii să vorbească, să schimbe opinii despre ceea ce văd, să se nască discuții, pentru că atunci se nasc idei.
Ai vreun regret în activitatea ta ca om al artelor?
Alexandra: Trebuie să recunosc că faptul că nu am până în acest moment niște studii oficiale în domeniul de istorie al artei se simte ca o mică problemă, dar e o problemă pe care urmează să o rezolv. Cred că este foarte important să îți continui dezvoltarea personală și profesională. Asta cred că s-ar integra la partea de regrete, că nu am mai multe studii în acest domeniu.
Pentru că oricât de mult m-ar fi ajutat arheologia, sau experiența din Suedia și cursurile pe care le-am făcut între timp pentru că ele sunt de istoria artei și pe parte ade curatoriat, totuși e încă foarte mult loc de îmbunătățire, asta observ pe partea de critică a artei.
Adeseori am spus că ne lipsesc criticii de artă, la nivel de Brașov. Și la nivel de țară încep să fie tot mai puțini critici de artă. din acest motiv trebuie să avem mare grijă și să reînviem această tradiție de a vorbi despre artă despre expoziții. Chiar în ziarele de zi cu zi ar trebui să apară niște informații care să contribuie la educația publicului. Până la urmă, dacă specialiștii și oamenii care lucrează în cultură nu sunt cei care să propage informații despre acest domeniu cine altcineva să o facă?
Îți mulțumesc mult pentru acest interviu și pentru timpul acordat.
Alexandra: Și eu aș vrea să îți mulțumesc pentru că mi-ai oferit această oportunitate iar ca mesaj final i-aș invita pe toți cei care citesc acest articol să facă o vizită la un muzeu în următoarea săptămână. Să ia un prieten, să ia pe cineva din familie și să pornească o discuție. Să înceapă să descopere ce le place, ce nu le place și de ce sunt anumite opere sau exponate care aproape că ne vorbesc.
Practic, o vizită într-un muzeu ar trebui să fie o experiență care ne face să ne gândim la noi înșine.
Cred că este primul pas prin care arta și cultura pot să fie cu adevărat parte integrantă din viețile noastre.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI