Eveniment

Alertă DSP Constanţa: Apa Mării Negre conține cantități mari de E.coli

Gabriela Bunghez

DSP Constanţa avertizează că, probele de apă din Marea Neagră din zona plajelor neamenjate din Vadu și Corbu, conține cantități mari de E.coli

Marea este contaminată cu E.coli în zona plajelor neamenajate din localităţile Vadu şi Corbu – avertizează Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa, într-un comunicat, iar până la normalizarea situaţiei scăldatul nu este recomandat.

DSP-ul mai precizează că au fost luate probe de apă de mare din cele două zone, iar acestea au ieşit neconforme pentru că aveau o cantitate peste limitele admise de bacterii coliforme.

În următoarea perioadă, apa va fi testată din nou, iar rezultatele vor fi comunicate publicului.

Instituţia precizează că această situaţie nu afectează celelalte zone de îmbăiere aflate în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, care sunt conforme şi nu prezintă pericol pentru sănătate.

DSP Constanţa precizează că până la normalizarea situaţiei scăldatul nu este recomandat.

Prezenţa E.coli în apa de îmbăiere arată o contaminare fecală de origine umană sau animală sau deversări de ape reziduale accidentale din diverse surse: canalizări defecte, terenuri agricole, ferme de animale sau plaje insuficient întreţinute.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !