Turcia mai așteaptă încă două săptămâni pentru următorul președinte.
Numărarea voturilor s-a lăsat cu scandal între susținătorii lui Erdogan și cei ai lui Kilicdaroglu
Agenția de stat Anadolu a relatat că, după numărarea a 98% din voturi, Erdogan și-a adjudecat 49,34% dintre sufragii iar Kilicdaroglu, 45%.
Turcia se îndreaptă spre turul doi prezidențial, unde va fi tranșată lupta dintre președintele actual, Recep Tayyip Erdogan, și liderul coaliției de Opoziție, Kemal Kilicdaroglu.
Astfel, niciunul dintre cei doi protagoniști nu a reușit, duminică, să obțină majoritatea calificată a voturilor valabil exprimate, adică 50% + 1.
Partidul lui Erdogan a contestat rezultatele din secțiile în care liderul opoziției a obținut multe voturi, după ce primele rezultate l-au indicat drept câștigător detașat. Însă avansul său s-a diminuat pe măsură ce numărătoarea voturilor a avansat.
De cealaltă parte, tabăra lui Kilicdaroglu a acuzat agenția de presă de stat din Turcia că încearcă să manipuleze rezultatele în favoarea lui Erdogan.
Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani – petrecuți la putere ca premier sau președinte – când Erdogan are emoții în privința rezultatului.
sursa: antena3.ro