Eveniment

Alegeri locale 2016 Brașov. Bilanțul făcut de Poliție

Sebastian Dan

BULETIN votatChiar dacă alegerile locale din acest an au fost mai „liniștite” față de turul de scrutin de acum patru ani, oamenii legii au avut de lucru și în această perioadă.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, cms. șef Liviu Naghi, polițiștii au înregistrat 67 de sesizări, dintre care 28 s-au confirmat.

Pentru 15 dinte cazurile semnalate, oamenii legii au aplicat 15 contravenții,  în valoare de 7.100 de lei, și au întocmit 13 dosare penale, dintre care 6 în ziua alegerilor și 7 în campanie.

„Majoritatea dosarelor vizează cazuri de corupere a alegătorilor, fraudă și tentativă de fraudă la vot. Trebuie să remarcăm faptul că asistăm la o scădere semnificativă, de peste 50%, a acestor fapte, față de anii  trecuți, unde erau sute de sesizări”, a precizat Liviu Naghi.