Ajutoare financiare pentru micii crescători de vaci

Ajutoare financiare pentru micii crescători de vaci

Crescătorii de vaci de lapte din Braşov pot primi un sprijin financiar excepțional, suma alocată la nivel naţional fiind în valoare totală de 11 milioane euro.

Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei.

De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii cererii și care, totodată, au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.

Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către A.P.I.A. prin împărțirea sumei totale la efectivul eligibil de vaci de lapte.

Pentru obținerea ajutoarelor financiare, producătorii de lapte din Brașov trebuie să depună solicitările la sediul APIA, până la data de 2 mai 2017, inclusiv. Plățile se efectuează până la data de 30 iunie 2017. Resursele financiare se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Alte articole:   Tradiții în Joia Mare din Săptămâna Patimilor

De asemenea, crescătorii de animale vor beneficia în acest an de sprijin financiar în valoare totală de 56,58 milioane de lei.

Schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014, acoperă  integral costurile administrative aferente întocmirii şi menținerii registrului genealogic, şi  parțial costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Astfel, pentru anul 2017, Executivul a aprobat suma de 56,58 milioane de lei  ca valoare totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru prestatorii serviciilor. Din această sumă, 27,18 milioane de lei se acordă pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, iar 29,4 milioane de lei pentru speciile ovine şi caprine.

Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2017.

Acest sprijin financiar a fost aprobat de Guvern în contextul în care, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.179/2014, a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru perioada 2015-2020, a cărei valoare maximă este de 759,25 milioane de lei.

Alte articole:   Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD, în mai puţin de o oră

Întrucât pe parcursul anului de acordare a ajutorului de stat pot apărea schimbări ale formei de organizare a unor beneficiari înscriși în lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale ajutorului de stat, ataşată cererii iniţiale depuse de solicitanţi, prezenta hotărâre reglementează menţinerea calităţii de beneficiar după reorganizare, în baza documentelor doveditoare.

Vești bune și pentru cultivatorii de sfeclă de zahăr

Fermierii, persoane fizice și juridice care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, vor beneficia de ajutoare naționale tranzitorii și de sprijin cuplat pentru anul de plată 2016 în sumă de circa 115 milioane euro (511,4 milioane lei), ca parte din mecanismele de susținere a producătorilor agricoli care se aplică în perioada 2015-2020.

Plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii se acordă fermierilor din sectoarele care au beneficiat de plăţi naţionale directe complementare în anul 2013, în condiții identice cu cele din anul specificat, pentru culturile de in pentru fibră, cânepă pentru fibră, tutun, hamei și sfeclă de zahăr.

Alte articole:   Reguli noi de colectare a ambalajelor în zonele turistice

Plățile pentru schema de sprijin cuplat se acordă la culturile de soia, lucernă, mazăre și fasole boabe pentru industrializare, cânepă pentru ulei și fibre, orez, sămânță de cartof, hamei, sfeclă de zahăr, tomate și castraveți pentru industrializare din culturi de câmp, legume cultivate în sere și solare, fructe (prune, mere, cireșe și vișine, caise și zarzăre) pentru industrializare și cartof timpuriu pentru industrializare.

Sumele se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii şi pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016.

Instituția publică responsabilă cu implementarea acestor măsuri (primirea cererilor de plată, verificările administrative și în teren, autorizarea și efectuarea plăților) este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, instituție din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate