O fostă colegă de presă, Cristina Nica, a pus un mesaj pe Facebook care mi-a dat mult de gândit. Problema intervenției de urgență rămân extrem de deficitară. Și nu doar la Brașov, ci în toată țara.
Discutam cu mai mulți prieteni despre cum poți să mori cu zile: în cazul unui infarct trebui să se intervină în cel mult 3-4 minute. Ulterior, orice intervenție este un joc „alba-neagra“…
Dar iată povestea Cristinei:
Ca jurnalist, am avut o relatie proasta cu AMBULANTA BRASOV. Ca mama, am ajuns acum sa am o relatie la fel de proasta.
Azi-noapte n-am inchis un ochi. Imediat ce a adormit, Luca a inceput sa aiba o respiratie grea, zgomotoasa, din ce in ce mai zgomotoasa. Apoi a tusit de cateva ori, spart, metalic, extrem de urat. Cu febra. La 5, mi-a facut impresia ca face eforturi mari sa respire. Am decis sa nu mai astept lumina si sa plec cu el la spital.
Am sunat la 112, am descris simptomele in urletele copilului proaspat trezit. Am precizat clar: dificultati mari de respiratie. Varsta: 2 ani. Am dat adresa si am intrebat daca trebuie sa astepte cineva echipajul la scara. Mi s-a raspuns ca nu, ca e vorba de un copil mic si sa stau cu el in casa. Aooi am asteptat, am luat lucruri si bani pentru plecare. Si iar am asteptat. A sunat interfonul, m-am grabit sa deschid. A mai sunat o data, am facut la fel. A treia oara mi-am dat seama ca SALVAREA vrea sa vorbeasca cu mine. Am zis: da. „Veniti cu copilul sa va ducem la spitalul de pediatrie”. Am raspuns: ok si am inceput sa-l imbrac. In timpul asta ma gandeam de ce nu urca echipajul, sa consulte copilul, ca la spital ajungeam si eu cu taxi. Decid sa mai sun o data la 112. Nu a mai raspuns nimeni. Reusesc dupa ceva vreme sa cobor cu copilul. Ambulantierul imi deschide usa masinii si intreaba: a facut febra, zic: da. Si trage usa. In ambulanta, frig. Ambulantierul, cu soferul, in fata. Ajungem la spital. Imi deschide iar usa masinii si apoi pe cea de la urgente. Intru, asez copilul pe pat si incep sa-l dezbrac. Ambulantierul facea acte. Il intreb: Dvs. sunteti taxi sau ambulanta? El: de ce? Eu: pentru ca nu ati urcat sa vedeti un copil de 2 ani, cu dificultati mari de respiratie. El: tot aici ajungeam. Eu: ca sa fi ajuns aici, puteam sa iau un taxi. Va rog sa imi spuneti numele dvs. Imi spune un nume soptit, usor de confundat cu un prenume. Il las sa plece. Copilul incepe sa fie consultat.
Numele ambulantierului-taximetrist e scris in actele de la spital. N-o sa intreb de el si nu o sa ii fac reclamatie. Dar nici nu o sa mai chem ambulanta cand imi tremura genunchii pentru copilul meu. Orice alta varianta e de preferat.
Stiu ca nu sunt toti ambulantierii asa. Insa sper ca postarea asta sa fie vazuta de cei care urlau in urma cu ceva ani ca ARAFAT, cu SMURDul lui, vrea sa transforme AMBULANTA in TAXI. Nu, domnilor, nu Arafat v-a facut TAXI, singuri v-ati facut, tinand spatele unor colegi de formatie „taximetristi”.