Din judeţ

Agenții economici din județ, amendați cu peste 50.000 de lei!

Marian Stoica

La data de 29 iunie a.c., în intervalul orar 12,00 – 15,00, în baza unui plan de acțiune al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Brașov și Poliției Stațiunii Râșnov, au organizat și efectuat o acțiune cu efective mărite pe raza localităților Brașov, Făgăraș, Râșnov, Zărnești și pe tronsoanele de drum de pe raza județului Brașov ale DN11.

Obiectivele acțiunii au fost verificarea agenților economici care își desfășoară activitatea comercială în domeniul comerțului cu diverse produse, alimentare și nealimentare, a dispozițiilor legale în vigoare, a normelor specifice care reglementează protejarea drepturilor de proprietate intelectuală (drepturi de autor și conexe), mărcile și indicațiile geografice, verificarea respectării prevederilor Codului Vamal de către persoanele fizice care călătoresc pe raza județului Brașov, cu privire la natura și cantitățile de bunuri accizabile pe care le posedă pe durata transportului.
          Cu ocazia activităților desfășurate au fost legitimate 83 de persoane, 26 de operatori economici și 47 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 53.000 lei.
De asemenea a fost retrars un certificat de înmatriculare și a fost confiscată suma totală de aproximativ 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, în cazul a patru persoane juridice, au fost identificate, ca fiind expuse la comercializare,  77 de produse (parfumuri și produse cosmetice) și 509 de articole (jucării pentru copii) ce purtau însemnele grafice ale unor mărci de notorietate, produse ce erau comercializate la prețuri mult mai mici comparativ cu cele practicate în magazinele de profil, cu privire la care există suspiciunea că ar fi contrafăcute.
          În cauză, au fost întocmite patru dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “punere în circulație de produse contrafăcute”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
          Toate produsele au fost ridicate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, valoarea acestora fiind de aproximativ 26.000 lei. 
 
Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere
 
Ø    Polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.
În fapt, la data de 29 iunie 2021, în jurul orei 09.25, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 37 ani, care conducea un autovehicul pe raza localității Măieruș, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
         Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,67 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
 
Ø    La data de 29 iunie 2021, în jurul orei 16.55, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, care conducea un autoturism pe DN1, la km. 141+100m, pe raza județului Brașov.
Ca urmare a verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
          În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!