Eveniment

Agent șef principal de poliție din cadrul I.P.J. Brașov, mort la 52 de ani

Iulia Ghervan

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la data de 21 februarie 2021, a colegului nostru, agent șef principal de poliție Pilă Gheorghe, în vârstă de 52 ani, din cadrul Serviciului Logistic.

Agentul șef principal de poliție Pilă Gheorghe și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției noastre începând cu data de 01 iunie 1991 și a îndeplinit activități în domeniul logistic și ordine publică, obținând în urma tuturor evaluărilor calificativul ”foarte bine”.

Aducem pe această cale un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în neființă reprezentând o mare pierdere pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, lăsând în sufletele noastre un imens regret și o adâncă tristețe.

Zilnic, realizăm faptul că suntem prea mici în toată această întindere numită “viață”, dar că, având sprijinul semenilor noștri, mai putem face un pas în față pentru a trece peste probleme și necazuri.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!