Agenda Poliției: hoți și țepari prinși, șoferi băuți…

Agenda Poliției: hoți și țepari prinși, șoferi băuți…
Foto: Arhivă

Foto: Arhivă

Polițiștii nu au timp să se plictisească, pentru că infractorii au „grijă“ de ei…

Hoții care au dat lovitura pe Maniu, reținuți

Poliţiştii i-au identificat pe principalii suspecţi care au dat lovitura în data de 21.01.2015, între orele 01.00 – 02.00, la locuinţa de pe str. Iuliu Maniu, din Braşov.

În urma cercetărilor efectuate, au fost identificați M.C, în vârstă de 18 ani, şi P.N., de 19 ani, domiciliaţi în Lunca Câlnicului, care au sustras un televizor LCD marca SAMSUNG, un laptop marca HP şi un rucsac şcolar, prejudiciu ce a fost recuperat în totalitate.

„Aceştia au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore şi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în cauză fiind pusă în mişcare acţiunea penală pentru M.C, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat,iar pentru P.N, sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, dispunându-se luarea măsurii controlului judiciar“, au precizat oameniii legii.

Alte articole:   S-a stins o îndrăgită profesoară din Brașov. A predat șaguniștilor

A plecat la plimbare, fără permis și băut    

politia rutieraLuni, în jurul orei 15,30, poliţiştii Postului de Poliţie Şinca au oprit pentru control, pe DN 73A, un autovehicul marca VW Polo, condus de T. G, în vârstă 52 ani, din Poiana Marului, care nu poseda permis de conducere.

A fost testat  cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.81mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Făgăraş, unde i s-a recoltat o probă biologică de sânge.

Poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Şinca.

Săcele:  Bătrân accidentat grav când traversa prin loc nepermis

Tot luni, în jurul orei 11.00, a avut loc un accident rutier grav,  în următoarele împrejurări:  M.D, în vârstă de 64 de ani,  în timp ce conducea un autoturism marca Dacia Solenza pe Bld. George Moroianu, din Săcele, a lovit un pieton, în vârstă de 77 de ani, care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis.

Alte articole:   Un minor de 14 ani a amenințat cu un pistol un șofer care i-a atras atenția că traversează neregulamentar

În urma accidentului,bătrânul, K. E, a fost transportat la Spitalul Judeţean Braşov, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate. Cercetările sunt continuate la Poliţia municipiului Săcele.

Țepar prins după ce a încercat să scape sărind prin geamul unei locuințe

Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie, cu sprijinul specialiștilor din Biroului de Supravegheri Judiciare Braşov, l-au identificat ieri pe C.L, în vârstă de 32 ani, care în data de  5 noiebrie 2014, s-a prezentat la domiciliul unei persoane de pe str. Sitei, din municipiul Braşov, oferindu-se să o ajute să strângă şi să transporte gunoiul din curte, cu o autospecială de la firma de salubrizare (în cadrul căreia ar fi avut nişte „cunoştinţe”), serviciu pentru care a solicitat în avans 120 lei, dar fără să facă nimic.

Alte articole:   Guvernul vrea să impoziteze cu până la 20% pensiile private

A doua zi, individul s-a prezentat din nou la domiciliul brașoveanului, ocazie cu care aceasta l-a primit în locuinţă şi după ce i-a reproşat faptul că l-a indus-o în eroare, i-a solicitat suma de bani oferită în ziua precedent, încercând sa apeleze “112”, moment în care suspectul, după ce a forţat şi spart un geam de la o fereastră, a fugit.

„În acest caz s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă a suspectului, C.L, pentru săvârşirea infracţiunilor de „înşelăciune” şi „distrugere”, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov cu propunere de arestare preventivă“, au precizat polițiștii.

Trebuie precizat faptl că faţă de țepar fusese anterior dispusă măsura controlului judiciar, într-un alt dosar. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate