Faptul că Primăria Braşov a anunţat că nu îşi va da avizul pentru fucnţionarae AFI Palace Braşov, din cauză că se intenţiona scăderea numărului de locuri de parcare, l-a determinat pe dezvoltatorul imobiliar să revină cu o nouă soluţie tehnică.
Astfel, conform noilor planuri prezentate, după cum a precizat pentru newsbv.ro şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Ciprian Băncilă, faţă de proiectul iniţial, unde erau prevăzute 1.508 de locuri de parcare, acum sunt proiectate 1.524 de locuri, după reamenajari si recompartimetări.
În acest context, existând avizele de la Comisia de Circulaţie a municipiului Braşov, de la compartimentul de arhitectură al Primăriei, de la SEGA, Cultură, DSP şi, nu în ultimul rând, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, dosarul AFI Palace a intrat la avizare în comisia de specialitate și a primit avizul de mediu.