Eveniment

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav are o nouă conducere administrativă, cu un mandat de 4 ani

Gabriela Bunghez

Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA are o nouă conducere administrativă, cu un mandat de 4 ani, în urma finalizării procedurilor de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie şi a numirii de către Consiliul Judeţean Braşov – în calitate de for tutelar, a celor cinci administratori selectaţi.

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav are un nou Consiliu de Administraţie

Iată cine sunt administratorii AIBG:

Ştefan Daniel Micu – membru în CA-ul Aeroportului Braşov din anul 2022, este de profesie inginer, cu o experienţă de peste 20 de ani în aviaţie, deţinător al unui master de management aeronautic la Facultatea de Aeronave, expert în cadrul ROMATSA. A fost ales preşedinte al Consiliului de Administraţie;

Liliana Ialomiţianu – membru nou în CA, este expert contabil din anul 1999, auditor financiar din anul 2006 şi consultant fiscal din anul 2007;

Mihai Iordache – numit în premieră în CA-ul AIBG, în calitate de administrator independent, este absolvent al Academiei Tehnice Militare, inginer de aviaţie şi doctor în inginerie aerospaţială, cu o experienţă vastă domeniu; a lucrat la Baza Militară, Aeroportul Bacău și Aerostar, e cadru didactic și la trecerea în rezervă avea gradul de general de flotilă aeriană;

Mihai Hârlab – administrator din partea autorităţii tutelare, este directorul general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, fiind şi el prezent în premieră în această structură;

Mihai-Lucian Pascu – administrator reprezentând autoritatea tutelară, este directorul general al Direcţiei Generale Drumuri Judeţene şi Servicii Publice din CJ Braşov şi profesor universitar; a fost implicat din punct de vedere managerial în tot ce a însemnat construirea şi operaţionalizarea Aeroportului Braşov.

Conducerea executivă a Aeroportului Braşov este asigurată de Constantin Albu, în calitate de director general interimar, care rămâne pe poziţie până la finalizarea procedurii de selecţie în vederea ocupării postului, începută joi.

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, obiectivele pentru următorii 4 ani

Echipa administrativă a prezentat obiectivele în dezvoltarea Aeroportului Braşov pentru următorii 4 ani, axate pe: