Economie

Adrian Veştea: Investiții majore pentru dezvoltarea municipiilor din România

Gabriela Bunghez

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a participat, luni, la întâlnirea Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), unde s-a discutat despre oportunităţile de finanţare a proiectelor.

La întâlnirea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, s-a discutat despre oportunitățile de finanțare a proiectelor de dezvoltare locală prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar ministrul Veştea a spus că e deschis la dialog cu autorităţile locale şi le oferă tot sprijinul necesar pentru implementarea acestor proiecte

”Investiţii majore pentru dezvoltarea municipiilor din România! La întâlnirea Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România, am discutat despre oportunităţile de finanţare a proiectelor de dezvoltare locală prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul Adrian Veştea.

Adrian Veştea: Aceste investiţii sunt esențiale pentru promovarea dezvoltării regionale și pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor

Acesta a anunţat că, prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”, au fost aprobate pentru finanţare 343 de obiective de investiţii, având ca beneficiari municipii şi sectoare, cu o valoare totală de 3,72 miliarde lei.

De asemenea, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), 662 de obiective, cu o valoare totală de 2,32 miliarde de lei, au beneficiari din municipii şi sectoare.

Prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social (PNCIPS), din totalul de 1.183 de investiţii contractate şi aflate în derulare, cu o valoare de peste 15,34 de miliarde de lei, aproximativ 240 de investiţii sunt realizate în municipiile din România, însumând 7,24 miliarde de lei.

”Aceste investiţii sunt esenţiale pentru promovarea dezvoltării regionale şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor. Sunt deschis la dialog cu autorităţile locale şi le voi oferi tot sprijinul necesar pentru implementarea acestor proiecte. Continuăm!”, a mai transmis ministrul.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI