Pentru a rezolva problema traficului din zona periurbană a Braşovului, Adrian Veştea vine cu cel mai ambițios proiect de mobilitate urbană și metropolitană – trenul metropolitan care va facilita accesul din zona metropolitană către oraş.
Adrian Veştea va dezvolta cel mai mare traseu de tren metropolitan din România. Acesta va contribui la rezolvarea problemei traficului în zona periurbană a oraşului şi va oferi o alternativă nepoluantă de mobilitate metropolitană pentru aproximativ 400.000 de locuitori.
„Cel mai mare tren metropolitan din România va contribui la rezolvarea problemei traficului în zona periurbană a Brașovului. Se poate face!
Problema traficului în municipiul Brașov și zona periurbană a acestuia este una dintre cele mai mari provocări, care nu trebuie tratată în mod superficial – declarativ sau cu montarea unor semafoare în sensurile giratorii – ori pur și simplu aruncând vina de la unul la altul, cum se întâmplă în ultimii ani. Pe lângă un management profesionist al traficului, trebuie să oferim oamenilor alternative eficiente de transport .
Trenul metropolitan va facilita accesul din zona adiacentă către Brașov pentru 400.000 de locuitori
Soluții nu pot veni decât din colaborarea tuturor autorităților locale din zona metropolitană, pentru că și locuitorii de aici sunt parte din această mare problemă.
Pentru a începe rezolvarea acesteia, propunerea mea este realizarea, în parteneriat cu primăriile din zonă, a unui tren metropolitan care, în prima fază, va uni Ghimbavul, unde se află aeroportul, cu municipiul Brașov. Ulterior, proiectul va continua până la realizarea unui tren metropolitan radial, care va oferi o alternativă nepoluantă de transport pentru aproximativ 400.000 de locuitori, adică mai bine de trei sferturi din populația întregului județ.
Va fi cel mai mare traseu de tren metropolitan din România, iar Brașovul va dovedi o dată în plus că este județul marilor proiecte. Cu chibzuință și tenacitate, se poate face! În ceea ce mă privește, am demonstrat că știu și pot să implementez mari proiecte de dezvoltare”, a declarat candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Brașov.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!