Economie

ADI ISO Mediu la Conferința Națională „Managementul deșeurilor în economia circulară”

Sebastian Dan

Președintele ADI ISO MEDIU BRASOV, Liviu Butnariu, împreună cu vicepreședintele Consiliului judetean Brasov, Todorica Șerban și cu echipa operativa a asociației au participat împreună la Conferința Națională „Managementul deșeurilor în economia circulară”, eveniment dedicat dezbaterilor între reprezentanții ADI, operatorilor de colectare, transport, sortare și administrare depozite/CMID, OIREP-uri, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, producători și importatori de tehnologii în domeniul tratării deșeurilor, precum și specialiști din domeniul serviciilor publice la nivel național.

Autorităţile administraţiei publice locale joacă un rol deosebit de important în asigurarea implementării la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. România are peste 3200 de autorităţi locale, 9% dintre ele fiind de mici dimensiuni, iar 4% fiind municipalităţi cuprinzând circa 9 milioane de locuitori – aproximativ jumătate din populaţia României.

ADI ISO MEDIU BRASOV, prin subiectele abordate în cadrul conferinței își propune creşterea gradului de conştientizare referitor la necesitatea gestionării corecte a deșeurilor municipale, separarea la sursă și colectarea separată, gestionarea datelor și digitalizarea sistemelor de monitorizare a serviciilor.

Astfel în cadrul acestei conferințe s-au analizat împreună cu invitații următoarele aspecte de interes pentru România:

  • Finanțarea activităților de colectare, transport și sortare a deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale pe principiul responsabilității extinse a producătorului, contractare și proceduri de lucru ADI – OIREP.
  • Finanțarea activităților de colectare, transport și reciclare a DEEE- urilor, bateriilor şi acumulatorilor din deșeurile municipale pe principiul responsabilității extinse a producătorului.
  • Soluții de finanțare pentru dezvoltarea și completarea infrastructuri de gestionare a deșeurilor prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență; Soluții de finanțare în cadrul Parteneriatului Public – Privat.
  • Măsuri /Proceduri/Acțiuni concrete privind atingerea țintelor de deviere de la depozitare a deșeurilor municipale, prin reducere, reciclare reutilizare, compostare, concasare, valorificare energetică precum și alte metode inovative de tratare a deșeurilor.
  • Provocări generate de implementarea Sistemului Garanție – Returnare( HG 1074 din 04/10/2021)
  • Exemple de bună practică și soluții alternative pentru colectarea și tratarea deșeurilor municipale și industriale;