Politică

Adam: Codul Penal nu poate fi modificat în perioada imediat următoare

Sebastian Dan

ioan aadamDeputatul PSD Ioan Adam a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că sunt demersuri făcute și propuneri concrete de a se îmbunătăți unele prevederi din Codul de Procedură Penală. Însă…

„Însă, este cert că noul Cod Penal nu va suferi nicio modificare. Juridic, până la această oră, nu cred că se poate interveni în ceea ce privește modificarea acestuia. Nu avem cum să facem așa ceva. Vi se pare corect ca acel Cod Penal promulgat acum cinci ani, iar acum îi ceri Guvernului Ponta, iar cei care și-au asumat răspunderea (PDL – n.a.) și au spus că este de inspirație europeană, în colaborare cu experții UE, spun să venim noi în două zile să facem modificări punctuale prin ordonanță de urgență”, a declarat Adam.

La această oră, s-au făcut demersuri și ministrul Justiției are în pregătire la minister și poate până astăzi poate depune un proiect de lege sau o ordonanță, deși în acest ultim caz este la limita legii (privind constituționalitatea), a mai precizat Adam.