Zeci de sancţiuni contravenţionale şi permise de conducere au fost reţinute vineri, în cadrul unei acțiuni de control organizate în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, din județul Brașov, la care au participat poliţişti de la transporturi, rutieră şi ordine publică.
Cu ocazia defășurării acţiunii „Atenţie la tren!”, au fost aplicate 48 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 21.000 lei.
„De asemenea, polițiștii au controlat 128 de autovehicule, au reținut 12 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au retras cinci certificate de înmatriculare, fiind constatate trei infracțiuni la regimul rutier”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina-Maria Ivan.
În cadrul acţiunii, care s-a desfășurat între orele 07.00-10.00 și 16.00-18.00, au participat 43 de polițiști, dintre care 11 polițiști cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov, 27 din cadrul Serviciul Rutier Brașov și 5 din cadrul Serviciului Ordine Publică.