Persoanele care vor să se căsătorească vor putea organiza ceremonia de cununie civilă și în afara primăriei sau altor clădiri. Astfel, pot alege pentru acest eveniment grădini publice, parcuri, plaje și alte locuri situate în aer liber, după cum prevede un act normativ ce a apărut, luni, în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro.
,,Autoritatea este dată de persoana care oficializează căsătoria, respectiv ofițerul stării civile, de tricolor și de formula care se rostește la starea civilă, iar nu de locul în care procedura de stare civilă are loc”.
Și anterior era posibilă organizarea căsătoriilor în afara primăriei, dar nu se specifica în legislație, în mod expres, că spațiile în care se pot desfășura acestea pot fi situate în aer liber.
Sursa foto: Gandeste-Pozitiv.ro