Șase victime – este bilanțul unui nou accident care a avut loc vineri pe DN73, tot în zona unde a murit tânărul care se afla la volanul unui BMW seria 3, care a fost efectiv spulberat sub roțile unui TIR.
Tot pe tronsonul Brașov – Cristian, un autoturism Opel și unul VW Passat au fost implicate într-un accident grav. Șoferul Opelului mergea spre Brașov când unul dintre cauciucuri a explodat. A ajuns pe contrasens unde s-a lovit de Volkswagenul condus regulamentar. În urma impactului, ambele maşini au fost aruncate pe câmpul din apropierea DN73.
La locul accidentului au intervenit patru ambulanţe şi o autospecială ISU cu apă şi spumă. Cele şase victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, pentru traumatisme produse în majoritate în zona capului. Doar o fată a fost rănită mai serios, însă fără ca leziunile suferite să-i pună viaţa în pericol. În autoturismul VW Passat pasagerii au fost protejați de airbaguri.
Polițiștii vor stabili în urma anchetei care au fost cauzele accidentului.
Foto: Ovidiu Stan – codlea-info