Un accident rutier a avut loc cu puţin timp în urmă pe DN1, pe raza Stațiunii Predeal.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Braşov, scms Alina Maria Ivan, în accident au fost implicate două maşini.
„Pe DN1, la intrare în Stațiunea Predeal dinspre Brașov, două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului a rezultat o victimă. În zonă se circulă dirijat, traficul fiind blocat pe sensul către București pentru efectuarea cercetărilor”, a precizat Ivan.
„În urma accidentului, există o victima, constienta. Va fi transportatată la spital de catre echipajul SMURD. La fata locului s-a deplasat si o autospeciala cu apa si spuma pentru asigurarea masurilor PSI”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului penrtu Situații de Urgență (ISU) Brașov, maior Ciprian Sfreja.
