Din judeţ

Accident pe DN 1 la Perşani. O maşină s-a răsturnat

Sebastian Dan

autoturism rasturnat dn1 persaniAccidentul s-a produs în această dimineaţă pe DN 1 la Perşani într-o curbă periculoasă. O maşină s-a răsturnat. Două persoane au fost rănite. Accidentul s-a produs pe DN 1 la Perşani, pe o ploaie torenţială, pe o vizibilitate redusă, într-o curbă periculoasă.

Se pare că şoferul maşinii a intrat cu viteză în curbă, a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat. Din fericire atât şoferul, cât şi pasagerul din dreapta au scăpat cu viaţă.

„Cei doi răniţi sunt conştienţi, au fost scoşi din maşină şi transportaţi la spital de un echipaj SMURD şi unul al Ambulanţei“, ne-a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.  Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili care au fost exact cauzele accidentului.

Oamenii legii îi sfătuiesc pem şoferi să circule cu viteză redusă, deoarece carosabilul este umed.