Un accident a avut loc joi, la ora prânzului, pe strada Lungă. Un cititor ne-a transmis fotografia alăturată, în care se vede un scuter care a intrat în partea laterală a unui autoturism.

„La intersecția străzii Lungă cu strada Nicopole din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un moped. În urma coliziunii a rezultat o victimă, respectiv conducătorul auto al mopedului, care a fost transportat la spital. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!