Din judeţ

Accident între Brașov și Tărlungeni! Un copil a zburat prin parbriz

Sebastian Dan

accident brasov tarlungeni2Deja Brașovul a intrat într-o zodie neagră. Tot mai multe accidente au loc în jurul Brașovului.

În jurul orei 19,30, mai multe echipaje de la SMURD și Ambulanță au fost trimise pentru acordarea primului ajutor.

Sunt șapte victime, printre care și un copil, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja. Un bărbat este inconștient, iar o persoană a refuzat internarea.

În urmă impactului, copilul a fost aruncat din mașină. Minorul, în vârstă de aproximativ 6 ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis. În stare mai gravă este șoferul taxiului, care are un traumatism la gât.

În accident au fost implicate un taximetru, în care se afla o femeie cu copilul, iar în VW transporter cu remorcă erau patru cetățeni maghiari, care fac parte dintr-o trupă de teatru.

Mai multe persoane sunt captive în resturile mașinii. La locul accidentului intervin două echipaje de descarcerare, 3 echipaje SMURD și 3 de la Ambulanță.

CLICK pe poze pentru a se mări!

În data de 21 iunie tot pe acest drum a avut loc un accident în care au murit două femei.