Eveniment

Accident grav lângă Hălchiu. O fată de 16 ani a decedat

Sebastian Dan

smurd noapteaInspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a fost solicitat să intervină în cazul unui accident grav care a avut loc, în jurul orei 4.00, pe DJ 112A (drumul care face legătura între DN13 și comuna Hălchiu).

Potrivit primelor informații furnizate de Dispeceratul ISU Brașov, o mașină a părăsit carosabilul. Sunt două victime, dintre care una, din nefericire, a decedat.

„Un cetățean german de 55 ani, cu reședința în România, care conducea un autoturism  pe D.J.112 A, dinspre Hălchiu spre D.N.13, ajungând la km.13+175 m nu a adaptat viteza la condițiile de drum, curbă  la dreapta, a  pierdut controlul asupra direcției de mers și autoturismul condus de el a părăsit carosabilul, intrând în coliziune cu un stâlp din beton al rețelei electrice. Accidentul s-a soldat cu decesul unei minore de 16 ani din județul Brașov, care se afla în autoturism, precum și cu rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov“, a precizat cms. șef Liviu Naghi, purtătoruyl de cuvânt al IJP Brașov.

Cercetările sunt continuate de polițiștii serviciului rutier Brașov,sub coordonarea unui procuror,pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.