Un grav accident de circulație s-a produs duminică după-amiaza, pe DN1, la ieşirea din Codlea spre Făgăraș.
Două autoturisme s-au ciocnit, după ce una din ele a intrat pe contrasens și a lovit o alta care circula regulamentar. În urma impactului două persoane au decedat, iar alte patru au fost grav rănite.
Potrivit polițiștilor, un autoturism înmatriculat în județul Brașov, cu patru ocupanți, care circula pe DN 1, dinspre Sibiu spre Brașov, la km 186 + 700 m, a pătruns pe contrasens, unde a fost lovit în partea lateral dreapta de către un alt autoturism înmatriculat în Brașov, cu doi ocupanți, care circula spre Sibiu.
„În urma accidentului, pasagerii de pe bancheta din spate a vehiculului care a pătruns pe contrasens, un bărbat de aproximativ 35 ani și o femeie de aproximativ 30 ani au fost proiectați în afara autoturismului și au decedat”, au afirmat reprezentanţii IPJ Braşov.
Ceilalți doi ocupanți ai aceluiași vehicul, un bărbat de aproximativ 60 ani și o femeie de aproximativ 55 ani, au suferit vătămări grave.
În celălalt vehicul se aflau doi pasageri, bărbat și femeie, cu vârsta de aproximativ 20 ani, care se pare că ar fi suferit vătămări ușoare.
La fața locului au fost trimise un echipaj de descarcerare, trei echipaje SMURD, unul de stins incendii cu apă și spumă și unul din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Codlea.
A fost solicitată intervenția unui elicopter pentru transportarea celor grav răniți la o unitate medicală.
Din nefericire, un bărbat care iniţial fusese rănit, șoferul autoturismul ce a patruns pe contrasens, a decedat.
În zona producerii accidentului Circulaţia rutieră a fost oprită timp de câteva ore și s-au format coloane de autovehicule pe mai mulţi kilometri.
Foto: ISU Brasov/ InfoTrafic Brasov

