Liderii PSD, PNL și UDMR au modificat, miercuri seara, proiectul Certificatului electronic COVID-19, întocmit de Alexandru Rafila, așa încât să fie eliminată prevederea care condiționa accesul angajaților la locul la muncă în funcție de certificatul verde.
Informația a fost confirmată pentru G4Media.ro de Marcel Ciolacu, președintele PSD, care a declarat că ”eu nu am susținut așa ceva. Nici nu trecea de CCR. Certificatul (electronic Covid – n.red.) pentru mine nu a fost un scop, este un mijloc”.
Decizia coaliției a fost luată într-o întâlnire la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, potrivit surselor G4Media. Nu e clar cine a susținut varianta eliminării acestei prevederi-cheie din proiectul de lege.
Proiectul de lege pregătit de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, prevedea că angajatorii – privați sau de stat – erau obligați să suspende contractul de muncă pentru angajații fără Certificatul Electronic Covid, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea.
Potrivit informațiilor G4Media, liderul PSD l-ar fi chemat pe Rafila la sediul partidului pentru a-și modifica proiectul de lege. Ministrul Rafila nu ar fi de acord cu noua versiune, potrivit surselor G4Media.
Decizia a venit pe fondul controverselor din interiorul coaliției de guvernare pe tema Certificatului Electronic Covid, dar și după mitingul violent organizat marți de AUR împotriva legii.
Proiectul privind introducerea certificatului electronic COVID-19 la locul de muncă prevede că angajații au la dispoziție cinci variante pentru obținerea certificatului.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!