Abandonat de părinți și de stat: „Dumnezeu este prietenul meu… și atât!“

Abandonat de părinți și de stat: „Dumnezeu este prietenul meu… și atât!“

florin brasoveanu4Florin Brașoveanu, cu ochii plini de lacrimi, cu sufletul gol și privirea stinsă, este acum la Asociația Catharsis. Greu reușește să spună câteva cuvinte despre ce-l doare, ce-i lipsește, ce-și dorește…
S-a născut pe 1 iunie 1991, Ziua Copilului, zi în care Romania se scălda în libertate! Zi în care toți copiii își sărbătoreau Copilăria și se bucurau de dreptul la viață și la o familie. Cei care

i-au dat viața au decis să-l părăsească înainte de a se naște! Au fugit de-au rupt pământul, fără să se mai uite înapoi. Încă un copil născut din părinți neidentificați ! Fără un act de naștere, Florin nu exista. De abia în 6 martie 1998, copilul părăsit într-un coș, pe spațiul verde din fața gării Brașov, avea să primească frumosul nume Florin Brașoveanu… Însă, în certificatul de naștere, la rubricile numele mamei și numele tatălui, s-a tras câte o linie agresiva!
Copilaria și-a petrecut-o împreună cu alți peste 450 de copii la Leagănul de copii din Brașov. Își amintește, ca prin vis, ca erau foarte mulți copii într-o cameră imensă, întunecoasă, rece și apăsătoare, în care nu se auzea decât plânsetul în cor al celor care împărtășeau aceeași soartă. Nu-și aduce aminte să-l fi strigat cineva vreodata pentru că, de fapt, nu avea niciun nume. Nu-și amintește ca cineva să-l fi mângâiat vreodată ! Să-l fi ridicat în brațe, zâmbindu-i ! Să-l fi luat de mână, ca să facă primii pași împreună ! Sau să simtă caldura din privirea cuiva !!! Își amintește în schimb cum erau legați cu cearceafuri sau ciorapi de nailon, de grațiile patului…
Au urmat alți șapte ani și mai triști, la Casa de copii din Victoria, unde bătaia era înscrisă în programul zilei. “Cei mai mari ne băteau fără milă și nu voi uita niciodată cum se distrau pe seama noastră. Ne împingeau în Izolator, câte 10-15 copii mai mici, și ne obligau să ne batem până când ne pierdeam mințile. Ne luau de mâini și de picioare și ne aruncau până în tavan. Când cădeam pe ciment, oasele ni se rupeau și sângele țâșnea pe pereți. Dacă plângeam, eram aruncați din nou înspre tavan…”, povestește Florin cu vocea stinsă.

Alte articole:   FOTO Șarpe uriaş capturat de jandarmi într-un parc din Simeria

Când a aflat că va fi transferat la Casa de copii de la Brădet, Săcele, a sărit în sus de bucurie, la gândul că va scăpa de bătăi. Dar, ar fi vrut să plece împreună cu cel mai bun prieten al lui, Andrei Brașoveanu, cu care împărțise coșul din Gara Brașov. Dar nu a fost așa! Un an mai târziu, s-a trezit la Făgăraș, într-o altă casă de copii, unde a rămas până la vârsta de 20 de ani. “Am paralizat când mi s-a spus: gata, ești mare ! Trebuie să pleci ! Ia-ți ce este al tău și descurcă-te ! Am simțit că mă cuprind toți fiorii din lume. Au început să îmi tremure mâinile și picioarele. Cu sufletul plin de spaimă, am început să îmi adun puținele mele lucruri. Le-am pus într-o geantă și am plecat în lume, cu capul în jos, tremurând tot. Nici nu știu cum am ajuns în primul tren care pentru mine a devenit, dintr-o dată, Casa mea. Două trei-zile nu m-am dat jos din tren, n-am mâncat și n-am băut nimic. Nu știu unde m-a dus același tren în zilele care au urmat. Știu atât, că eram Nimeni și Nimic… Oamenii urcau și coborau, fără să mă privească. Numănui nu-i păsa de mine. M-am trezit târât din tren de un controlor, pe peronul gării din Făgăraș. Și primii care mi-au dat să mănânc au fost niște țigani din Făgăraș. Împreună cu ei am plecat în Germania, în Duisburg, la cerșit. Timp de un an am cerșit și am câștigat câte 50-60 de euro pe zi. Banii ajungeau în buzunarul lor in fiecare seară. Nu am mai suportat. Am plecat spre Dusseldorf, unde am dat de alți țigani, de data aceasta din București. Și ei m-au trimis la cerșit și ca să mă aibă la mâna lor, mi-au ascuns actele… Când mi-am dat seama că toți țiganii profită de pe munca mea, am fugit… Un neamț m-a ajutat să ajung la ambasada României din Berlin și cu ajutorul acestora am ajuns în România. Timp de șase luni am locuit la adapostul de noapte din Brașov. Apoi, în gara Brașov câteva săptămâni bune, până când cineva m-a trimis aici, la dumneavoastră”, mărturisește tânărul hăituit de viață.
Florin nu a fost botezat și asta îl doare și mai tare. Spune ca „Dumnezeu este prietenul meu… și atât!“
Citește greu, silabisind, se exprimă în cuvinte simple și râde când nu înțelege ceea ce i se spune, deși afirmă că a înțeles…
Năruit de umilință, secătuit de sentimentul de dezrădăcinare, fără un adăpost deasupra capului, fără un loc de muncă și o bucată de pâine, Florin nu este băgat în seamă de nimeni. Ar vrea să audă o vorbă bună, să primească un sfat. Să aibă și el o familie, așa cum au toți tinerii de vârsta lui. A venit să ne întrebe, dacă el ar mai putea fi adoptat, ca să nu rămână singur pe lume toată viața? S-a săturat hoinărind…
„La rândul nostru, întrebăm și noi Guvernele României, care s-au succedat la putere între anii 1991-2009, timp de 18 ani, în care Florin era hărțuit, pasat ca o minge de la o casă de copii la alta, cine răspunde pentru flagelul vieții lui? Campania «Vrem o Românie fără Orfani» se prelungește până la data când, Propunerea legislativă privind adopția în România, inițiată de senatorul liberal Sebastian Grapă, va fi dezbătută și supusă votului în Plenul Camerei Deputaților. Probabil, în luna februarie!“, spune preșeidnta Asociației Catharsis, Azota Popescu.

Întrucât, Propunerea legislativă  se află în procedura parlamentară la Camera Deputaților, continuăm demersurile pentru schimbarea Legii adopției în vigoare.
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate