Din judeţ

A sărit din mașina aflată în mers, după ce a încercat să scape de polițiști!

Marian Stoica

Urmărire ca în filme, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie. În jurul orei 4 dimineața, polițiștii din Zărnești au încercat să oprească în trafic un șofer care circula pe strada Mărășești din comuna Cristian.

Acesta nu a încetinit la semnalele polițiștilor, astfel că oamenii legii au plecat în urmărirea acestuia. L-au oprit după câteva minute, pe strada Eroilor din localitate. Cum a reacționat acesta când a fost prins și ce au mai descoperit polițiștii în urma verificărilor ne spune purtîtorul de cuvânt al IPJ Brașov, Alina Maria Ivan:

„Conducătorul auto a sărit din autoturismul aflat în mișcare, fiind identificat ulterior de polițiști ca fiind un tânăr de 16 ani din județul Brașov. La verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul ar fi fost sustras de la o altă persoană în vederea conducerii acestuia pe drumurile publice”.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!