A promovat Braşovul peste tot în lume, iar acum a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis!

A promovat Braşovul peste tot în lume, iar acum a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis!

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru acordarea Ordinului Meritul Cultural în grad de ofițer jurnalistului britanic Charlie Ottley, care a realizat mai multe documentare despre natura și oamenii din Transilvania și a promovat la BBC turismul românesc. 

În semn de apreciere pentru contribuţia importantă avută la promovarea imaginii ţării noastre, pentru înțelegerea și interesul manifestate față de civilizația şi cultura românească, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria F-„Promovarea culturii”, domnului Ottley Charlie, scriitor, jurnalist şi regizor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”, se arată în decretul semnat de șeful statului.

Charlie Ottley a declarat, într-o postare pe contul său de facebook, că este foarte emoționat și că a rămas „fără cuvinte”. „Îi mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru această uriașă onoare și pentru că mă consideră a face parte din țara sa incredibilă”, a scris jurnalistul. 

Acesta a promovat România prin documentarele sale, fiind pasionat de oamenii și peisajele din Transilvania. „Vrem să arătăm lumii că România nu înseamnă doar satele săsești din Transilvania, aceleași pe care le vedem la expoziții și târguri de meșteșugari și târguri de turism și pliante cu Viscri și Peleș și mănăstirile pictate, toate sunt frumoase și ar trebui vizitate”, susținea Charlie Ottley.

SURSĂ: DIGI 24

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov