Din judeţ

A fost închisă groapa de gunoi neconformă din municipiul Săcele! Este prima din județ finalizată!

Marian Stoica

Primăria Săcele este prima din județ care a finalizat lucrările de închidere a depozitului de deșeuri neconforme. Rampa de gunoi din zona Subobrej a fost închisă zilele acestea, după mai bine de un an de lucrări intense. Investiția totală a fost de 7 milioane de lei.

Cea mai mare sumă a fost alocată de Ministerul Mediului, iar Primăria Săcele a contribuit cu 400.000 de lei. Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, ne-a vorbit despre acest proiect.

“Vorbim despre un proiect extrem de important pentru municipiul Săcele și chiar pentru județul nostru. Va urma o perioadă de post implementare, de monitorizare a acestui depozit, pe o perioadă de 30 de ani, cu implicarea unor costuri din partea autorității locale, nu foarte mici, dar suntem obligați să le gestionăm în continuare. Vreau să mulțumesc constructorului care a respectat termenele, a fost serios și profesionist. Un proiect important, l-am finalizat, primii din județ și sper ca și colegii din celelalte localități  unde sunt proiecte în curs de implementare, să le finalizeze cât mai repede”, a menționat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.

Garda de Mediu a monitorizat permanent lucrările de la rampa de gunoi din Săcele. Județul Brașov riscă amenzi uriașe în cazul în care nu închide toate gropile de deșeuri neconforme. Unde sunt cele mai mari probleme ne spune șeful Gărzii de Mediu Brașov, Mircea Paraschiv.

“Închiderea unui potential factor de poluare nu poate decât să crească potențialul zonei Săcele și să aducă numai beneficii. Județul Brașov mai are 5 locații care sunt în lucru, vorbim despre Victoria, Zărnești, Făgăraș, Codlea și două locații în Brașov. Din păcate, cele două locații din Brașov sunt doar în discuții și săptămâna trecută a avut loc o dezbatere la Prefectură tocmai pentru a identifica și a identifica și grăbi soluțiile de închidere pentru cele două locații din municipiul Brașov. În restul județului lucrările sunt în derulare. Putem spune că în municipiul Brașov sunt probleme cu aceste depozite neconforme și riscăm amenzi uriașe dacă nu vom găsi, urgent, soluții”, a declarat Mircea Paraschiv, șeful Gărzii de Mediu Brașov.

19.000 de metri pătrați a fost suprafața desfășurată a rampei de la Săcele și aproape 4 hectare suprafața totală. Cei care s-au ocupat de lucrări au scos de aici peste 100.000 de metri cubi de deșeuri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!